Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedeta ideală

Publicat in Romania Libera, joi 14 aprilie 2011 ·

Comedia începe cu un ritm ameţitor verbal, pe care îl susţine Rache McAdams, devenită pentru acest scenariu, semnat de Aline Brosh McKena, o producătoare foarte pasionată, care ar vrea şi ea o emisiune de succes, dar se alege cu una de dimineaţă, departe de a fi urmărită cu sufletul la gură, luându-i înainte toate celelalte posturi.

Pentru că i s-a acordat însă încrederea că ar putea totuşi să mai schimbe ceva (neştiind că totul era doar o capcană pentru ca să scoată formatul şi să-l înlocuiască fireşte cu talkshow-uri şi concursuri), fata vrea să demonstreze că se poate. De la prima întâlnire cu cei din redacţie încep problemele. Nimeni n-o bagă în seamă, vorbesc unii peste alţii, orgoliile sunt enorme, aşteptările pe măsură şi posibilităţile aproape nule. Prima măsură pe care o ia o să vă cucerească. Mai departe însă, va trebui să vină cu o soluţie genială. În textele cinematografice se pare că nu atât noaptea e sfetnic bun, cât liftul, în care dacă nu rămâi ca în „Elevator", poţi întâlni fiinţa iubită sau, în cazul dat, vedeta ideală.

Aceasta este întruchipată de Harrison Ford, cândva prezentator de ştiri cu multe mofturi, devenit între timp un tip extrem de ciufut, care nu vrea decât să profite de contractul său extra-bănos, să joace golf şi să nu mai fie nevoit să intre pe sticlă. Numai că se pare că huzurul lui s-a încheiat o dată cu venirea la cârmă a programului ambiţioasei Becky Fuller. Ea găseşte o chichiţă în înţelegerea semnată cu reţeaua TV şi, prin urmare, s-a dus dulcele profit al legendarului Mike Pomeroy. De remarcat întâlnirea accidentală a celor doi, când tânăra e plină e entuziasm, iar el este ironic şi flegmatic, aşa cum se mai întâmplă şi în realitate, deşi cu toţii ne-am dori să dăm doar teleaşti fermecători pe micul ecran şi în carne şi oase, precum era Tudor Vornicu. Pentru spectatori este o ocazie să descopere care sunt subiec

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°