Primăria Capitalei ar putea fi nevoită să oprească lucrările la "străpungerea" Berzei-Uranus-Calea Rahovei, din zona Pieţei Matache, după ce judecătorii Tribunalului Bucureşti au anulat o hotărâre a Consiliului General din 2006 ce a stat la baza proiectului de şosea.
Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" a cerut instanţei să constate că documentaţia care a permis Primăriei să pornească demolările din zona Berzei şi a Pieţei Matache, pentru a face loc unei şosele cu şase benzi, a fost incompletă. Judecătorii au dat dreptate asociaţiei, dar Primăria poate ataca decizia cu recurs.
"Primăria nu a avut un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), ci un desen care spunea că pe aici va trece o şosea. Nu aveau avize de la Ministerul Culturii, de la Ministerul Transporturilor, de la Mediu. Nu a existat o dezbatere publică asupra acestui proiect, aşa cum cere legea transparenţei publice", a explicat Nicuşor Dan, şeful Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", pentru romanialibera.ro.
"Primăria Capitalei ar trebui să se oprească din lucrări şi să vină cu un alt PUZ", ne-a mai declarat Nicuşor Dan. PUZ-ul care a stat la baza proiectului de şosea din zona Berzei-Uranus a fost întocmit în 2006 de către fostul primar PDL Adriean Videanu şi de către fostul arhitect al Capitalei, Adrian Bold. Totuşi, spune Nicuşor Dan, în luna mai 2008 primăria lui Videanu a emis un certificat de urbanism în care specifica să nu se demareze lucrările la şosea până nu se obţine un PUZ complet. "Chiar şi ei erau conştienţi că nu pot porni lucrările fără acte complete. Sorin Oprescu şi arhitectul Capitalei Gheorghe Pătraşcu au considerat altfel", spune Dan.
Mai multe ONG-uri au reclamat că Primăria condusă de Sorin Oprescu a demolat case şi clădiri cu valoare culturală şi de patrimoniu, fără a îndeplini condiţiile legale. Printre altele, au fost demolate Hotelul Marna, Casa Constantin Rădulescu (Cinema Fe