I s-a spus St. Moritz-ul Carpaţilor. La jumătatea secolului al XIX-lea, promitea să devină una dintre cele mai încântătoare staţiuni din arcul interior al Carpaţilor Orientali. Staţiunea Tuşnad a fost creată dintr-un capriciu imperial, când Franz Joseph, trecând prin Defileul Oltului şi urcând pe un ţanc de munte, i-a descoperit potenţialul turistic. S-a minunat că o vale aşa de frumoasă, cu 22 de izvoare minerale, nu e locuită şi a pus de s-au construit aici vile cochete, după modelul celor din Austria şi Elveţia. Vecinătatea cu Lacul Sfânta Ana, izvoarele termale ce au fost descoperite ceva mai târziu (şi aveam să aflăm că astăzi este în construcţie un ultramodern centru Welness, pentru ca, în sfârşit, Băile Tuşnad să fie „băi”...), ca şi mofetele uscate, unice în Europa, fac din acest loc un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu. Cu toate acestea, multă vreme staţiunea a intrat în uitare şi numai eforturile localnicilor din ultimii ani – care şi-au unit forţele, de exemplu, prin Asociaţia de Turism Băile Tuşnad, pentru a amenaja o pârtie de schi, care să aducă turişti şi în sezonul de iarnă – au făcut ca oraşul cel mai mic din ţară (cu puţin peste 1.600 de locuitori) să reziste vremurilor, crizei economice...
Zilele Gastronomice la Tuşnad
Chiar dacă nu au în spate decât o istorie de 160 de ani, tuşnădenii simt acest loc ca pe un cămin. De aici a început şi dialogul nostru cu primarul localităţii, Albert Tibor, care ne-a primit în casa lui. Pe perete, vechi de 100 de ani, cusut de mână de o strămoaşă, stă un şervet brodat pe care sunt scrise, în limba maghiară, următoarele cuvinte: „Unde e credinţă, acolo e iubire. Unde e iubire, acolo e pace. Unde e pace, acolo e binecuvântare. Unde e binecuvântare, acolo e Dumnezeu. Unde e Dumnezeu, acolo nimic nu lipseşte”. „E binecuvântarea casei”, începe a ne spune Albert Tibor. „Iar pentru mine, casa este
