Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: \"Am fi făcut o mare greşeală dacă reduceam referendumul la o întrebare\"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 aprilie 2011 ·

Preşedintele organizaţiei PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, astăzi, pe blogul personal, că, prin aprobarea organizării unui referendum privind Legea Capitalei, i se oferă bucureşteanului \"posibilitatea de a alege în mod real\". Sursa: CODRIN PRISECARUSursa: ARHIVA EVZ

1 /.

În opinia acesteia, cele şapte întrebări sunt "extrem de clare" şi acestea acoperă, în mare măsură, tema principală a Legii Capitalei. "Am fi făcut o mare greşeală dacă reduceam referendumul la o singura întrebare", a mai spus Udrea.

Declaraţiile preşedintele PDL Bucureşti postate pe blogul său: "La propunerea PDL, s-a stabilit ca dată fixă a referendumului ziua de 19 iunie. Cred că este suficient timp ca, până atunci, bucureştenii să cunoască prevederile şi efectele pe care le-ar avea adoptarea Legii Capitalei. Cetăţenii vor putea merge astfel la urne să voteze în cunoştinţă de cauză". "Graba cu care opozanţii Legii Capitalei doreau referendum la începutul lui mai trădează disperarea acestora faţă de posibilitatea ca bucureştenii să cunoască adevăratele resorturi care guvernează actul normativ pe care PDL Bucureşti îl propune şi cele care îi motivează pe ei atât de mult în atacurile mizerabile la adresa mea". "Atunci când se vor prezenta la urne, locuitorii Bucureştiului trebuie să se pronunţe asupra tuturor prevederilor importante din lege. Ei trebuie întrebaţi la urne asupra acestor probleme. E nevoie să li se redea puterea decizională în toate aspectele importante ale Legii Capitalei!" "Iată de ce am preferat un referendum în care pe buletinul de vot să se afle mai multe întrebări. Legea nu se reduce doar la mutarea atribuţiilor administrative de la primăriile de sector la Primăria Generală"."Am introdus şapte întrebări, pentru ca lucrurile să fie extrem de clare pentru toată lumea". "Una peste alta, sedinţa CGMB de ieri reprezintă un moment important pentru Capital

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Tudor Popescu, după alegerea noului Papă: „Simt și înțeleg abia acum”

HotNews acum 48 minute
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a publicat joi seară, după ce Biserica Catolică și-a ales noul lider, un scurt mesaj, în care afirmă că simte și înțelege „abia acum, cu durerea gândului, că Părintele Francisc nu mai e”. „Papă avem. Nu-l mai avem pe

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 12 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 2 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 2 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum o ora
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum 26 minute
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 5 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 9 mai, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe Adrian Severin și analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămâni

Dispute la dezbatere: Dan: Vă deziceţi de Georgescu? Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

BusinessMagazin acum o ora
„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceţi de Georgescu?” vs „Eu n

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 4 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
Iasi
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
Timisoara
acum

11°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°