Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, susţine că populaţia României nu este expusă radiaţiilor în urma exploziilor de la centrala atomică din Fukushima, ceea ce a apărut în presă fiind, de fapt, în opinia ministrului, rezultatul unor cercetări ştiinţifice, informează Mediafax.
Ministrul Laszlo Borbely a declarat, joi, la Vaslui, că, în prezent, valoarea radiaţiilor este de 600 de ori mai mică faţă de cea normală, astfel încât acestea nu pot avea influenţe asupra organismului.
"Referitor la ceea ce s-a întâmplat în Japonia, în România nu este niciun pericol de radiaţii. Să fie foarte clar: ceea ce a apărut în presă este, de fapt, o cercetare ştiinţifică, pentru că aşa sunt ei (n.r. - cercetărtorii) curioşi, ceea ce este foarte bine. De fapt, cercetărtorii au depistat acel radionuclid care a apărut în urma tragediei din Japonia, care are o valoare de 600 de ori mai mică faţă de cea normală şi nu are niciun fel de influenţă asupra organismului. Norocul nostru este că suntem la 10.000 de kilometri de Fukushima şi acel nor s-a dispersat până a ajunge deasupra României, fără a mai avea niciun impact asupra ţării noastre", a declarat ministrul Laszlo Borbely.
Ministrul Mediului a adăugat că ceea ce s-a întâmplat în Japonia ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru statele europene, impunându-se reguli mult mai stricte în ceea ce priveşte funcţionarea centralelor atomice.
Ministrul Laszlo Borbely a fost prezent, joi, la Vaslui, unde a semnat un proiect în valoare de 40 milioane de euro care prevede construirea unei gropi ecologice de reciclare a deşeurilor.
Apa de ploaie şi laptele de oaie din Slănic conţin urme de iod radioactiv, conform unui studiu făcut fără legătură cu monitorizarea zilnică a radiaţiilor sau cu situaţia din Japonia, Institutul de Fizică Nucleară şi ISP anunţând că aceste concentraţii sunt infinit mai mici faţă de maximele