Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faza naţională a concursului pe meserii, la Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 aprilie 2011 ·

Faza naţională a concursului pe meserii, destinat elevilor unităţilor şcolare de arte şi meserii din România, va avea loc în perioada 17-20 aprilie, la Târgu Jiu. La faza naţională s-au calificat aproximativ 200 de elevi din 35 de judeţe. Concursul va avea două etape: o probă scrisă, la care vor participa toţi cei 200 de elevi, şi probe practice. Proba scrisă se va desfăşura la Colegiul Economic din Târgu Jiu, iar probele practice, atât la unitatea menţionată, cât şi la Colegiul „Gheorghe Magheru“ şi la Grupul Şcolar Industrial nr. 2. Elevii participanţi la concurs şi profesorii care îi vor însoţi vor fi cazaţi la căminul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu“. „Este pentru prima dată când faza naţională a acestui concurs are loc la Târgu Jiu. Concursul naţional pe meserii se va desfăşura pe mai multe domenii, la care vor participa elevii pregătiţi în şcoală să devină bucătari, ospătari, frizeri, brutari, dar şi specialişti în textile-pielărie. Proba scrisă va avea loc aici, la Colegiul Economic, iar probele practice se vor susţine şi la noi, dar şi la alte două licee: la noi se va desfăşura proba practică pentru băcătari şi ospătari, la Liceul nr. 1 «Gheorghe Magheru» vor da concursul cei care au specializarea textile-pielărie, iar la Grupul Şcolar nr. 2 vor susţine proba frizerii“, a declarat profesorul Petre Ciungu, directorul Colegiului Economic din Târgu Jiu. Ministerul Educaţiei a alocat fondurile necesare cazării participanţilor şi achiziţionării rechizitelor, iar şcolile organizatoare au făcut rost de bani pentru materialele necesare bunei desfăşurări a probelor practice. „Materialele cu care vor lucra elevii la proba practică au fost luate din sponsorizări, am mai cerut bani şi la Consiliul Local Târgu Jiu, precum şi la Consiliul Judeţean Gorj. Premierea se va face din banii ministerului“, a mai spus Petre Ciungu.

Faza naţională a concursului pe mese

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 26 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°