Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manual-îndrumar despre Țara Secașelor, pentru elevii din județul Alba

Publicat in Alba24, joi 14 aprilie 2011 ·

Consiliul Județean Alba lansează, vineri, cel de-al doilea manual-îndrumar dedicat promovării valorilor culturale locale în rândul copiilor și tinerilor. Primul manual de acest gen a fost realizat în anul 2009 și s-a adresat zonei Sebeș – Valea Frumoasei.

Cartea, intitulată “Ţara Secaşelor, de la patrimoniu cultural local la patrimoniu cultural naţional“, se adresează elevilor din clasele V-VIII și este conceput ca un îndrumar interactiv. Ea cuprinde o descriere a locurilor, satelor, obiceiurilor, a obiectivelor de arhitectură laică şi religioasă reprezentative pentru Țara Secașelor, respectiv pentru comunele Berghin, Cenade, Cergău, Ciugud, Cut, Daia Română, Doştat, Gîrbova, Mihalţ, Ohaba, Roşia de Secaş, Şpring. Toate elementele cuprinse în manual sunt ilustrate cu imagini din zonă și, în plus, copiii au la dispoziție și un CD cu jocuri prin care sunt îndemnați să cunoască într-o manieră plăcută istoria și tradițiile locale.

„Proiectul va continua până vom acoperi toate zonele din județ. Am plecat de la ideea ca tinerii trebuie să-și cunoască satul, istoria și tradițiile, iar printr-un astfel de manual-îndrumar vor putea studia anumite noțiuni chiar în școală”, a declarat Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Manualul va fi distribuit, în circa 1.000 de exemplare, școlilor din cele 12 comune vizate de proiect, în scopul utilizării lui la activităţile extracurriculare și la cursurile opţionale.

Lansarea îndrumarului va avea loc vineri, 15 aprilie, de la ora 12.00, în incinta Expoziției Etnografice din comuna Gârbova și va fi urmată de video-proiecţii tematice: Măreţia dacilor – tezaurul de argint de la Lupu şi Septimiu Albini, un luptător pentru idealurile naţionale şi un moment artistic, însoţit de un intermezzo liric.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=21752

Consiliul Județean Alba lansează, vi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 42 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 3 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°