Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agresori prinşi (video)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 aprilie 2011 ·

Doi dintre agresorii poliţiştilor de la Mihail Kogălniceanu au fost prinşi. Ei au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri. Poliţiştii spun că în scurt timp vor pune mâna şi pe cel de-al treilea agresor, despre care se ştie că este extrem de agresiv.

Anchetatorii spun că deşi au fost puşi în faţa probelor, cei doi agresori nu au recunoscut faptele pentru care sunt acuzaţi.

Reamintim că luni, poliţiştii din localitatea Mihail Kogălniceanu au încercat să oprească în trafic un autoturism. Ştiau că şoferul nu are permis de conducere şi bănuiau că în maşină se află bunuri furate.Individul nu a vrut cu nici un chip să oprească şi atunci a început urmărirea. Poliţiştii au tras focuri de avertisment, iar tânărul care se afla la volan a lovit intenţionat autospeciala poliţiei. La scurt timp, maşina urmărită s-a oprit pe o stradă lăturalnică, iar acolo a izbucnit un adevărat război. Ibram şi Samir Mustafa, doi dintre cei trei indivizi care se aflau în autotursim s-au înarmat cu topoare şi s-au repezit la oamenii legii, în timp ce şoferul s-a făcut nevăzut. În ajutorul tinerilor au sărit şi rudele acestora, care au mascat dispariţia celor doi. Poliţiştii spun că în scurt timp vor pune mâna şi pe cel de-al treilea agresor, despre care se ştie că este un tip extrem de violent. În 2008 Omer Mustafa a fost cel care i-a atacat pe poliţişti cu un topor, după ce fusese prins la furat.

This text will be replaced

Doi dintre agresorii poliţiştilor de la Mihail Kogălniceanu au fost prinşi. Ei au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri. Poliţiştii spun că în scurt timp vor pune mâna şi pe cel de-al treilea agresor, despre care se ştie că este extrem de agresiv.

Anchetatorii spun că deşi au fost puşi în faţa pr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum o ora
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°