Nume de referinţă în atletismul românesc, Viorica Enescu a câştigat sute de medalii şi i s-au oferit titluri şi distincţii pentru o viaţă pusă în slujba sportului de performanţă

I-a plăcut sportul încă din copilărie, provenind dintr-o familie de sportivi, tatăl ei, Gheorghe Şuică, fiind un ciclist şi un boxeur de talie naţională. „Noi am fost patru surori la părinţi şi toate am făcut atletism de performanţă. Soţul meu, regretatul Octavian Enescu, a fost şi profesorul meu de atletism". În şcoala generală, Viorica a făcut şi câţiva ani buni de gimnastică cu profesoara Eugenia Stilea, apoi a trecut la sportul care avea să o consacre: atletismul. „În cancelarie, profesoara de gimnastică şi profesorul de atletism se certau pentru mine, fiecare ţinând morţiş să particip la ramura pe care o reprezenta". Înscrisă la Şcoala Medie Nr. 3, în primul an când se înfiinţase profilul sportiv, pe când era elevă în clasa a VIII-a, Viorica a devenit campioană naţională la juniori III la 60 metri garduri. În timpul absolvirii şcolii şi liceului „Vasile Roaită", premiile au curs cu toptanul, iar după absolvirea facultăţii, Viorica Enescu a devenit un nume emblematic în atletismul românesc.

O atletă de aur

„Am obţinut titlul de campioană naţională de seniori, la toate categoriile, la 100 metri, 200 metri, 100 metri garduri, la proba de 4x100 de metri. Am concurat sub culorile unor cluburi precum Ştiinţa Bucureşti, Rapid Bucureşti, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti. În 1975 am realizat recordul României la 100 mp de 11,3 secunde". Participantă la peste 100 de concursuri internaţionale, atleta campioană balcanică s-a întors din Bucureşti la Râmnicu Vâlcea, unde a devenit profesoară de sport la actualul Colegiu Mircea cel Bătrân. „Aici am pregătit nume mari ale atletismului românesc, iar dintre foştii mei elevi, mulţi au devenit profesori care acum pregătesc alţ