Întrebarea aceasta este pe buzele tuturor. Şi nu este vorba de căderea în gol pe o scenă de televiziune, ci de prăbuşirea unui guvern de care s-au săturat chiar şi cei care îl susţin. De anul trecut de prin vară, subiectul acesta colindă mai toate polemicile, multe din declaraţiile politice sau din talk show-urile televizate. E atât de banală această întrebare încât şi beţivii comunali s-au săturat să mai aştepte şi să mai palpite la auzul unei asemenea veşti.

Fără să mă mai învârt în jurul cozii, trebuie să mărturisesc că nici eu nu cunosc răspunsul. Emil Boc este un premier expirat de mult. A ieşit din termen de la prima cădere prin votul Parlamentului. Şi cu toate acestea el a rămas pe acelaşi scaun. Seamănă cu un pretendent la titlul de campion european al supuşeniei. Toată România vede că micuţul este doar premierul ideal pentru Traian Băsescu şi pentru UDMR. Execută şi ceea ce nu înţelege. Chiar şi ceea ce, pornind de la datele sale biografice, ar trebui să refuze. El nu se împotriveşte la nimic dispus de preşedinte. Vrea să supravieţuiască în aceeaşi poziţie. Şi cam din aceleaşi raţiuni, răspunde dorinţelor UDMR. De frica unui şomaj de lux, Emil Boc înghite tot ce i se aruncă de la partenerii săi politici maghiari. Omul nostru se teme ca de moarte să ajungă la Răchiţele ca unul dat afară şi de la guvern, şi de la partid, şi fără fotoliul de primar al Clujului. Ar însemna să se întoarcă plângând în satul natal, chiar de Paştele în care nu demult interpreta rolul de vedetă rurală şi naţională.

Pentru colegii săi de partid şi mai ales pentru opoziţie şi pentru restul României, Emil Boc este o catastrofă. Un om care nu înţelege nimic din ce se întâmplă nici cu el şi nici cu ţara. De aceea repetă ca o jucărie stricată o listă cu performanţele sale deosebite. Şi o face atât de monoton, de neconvingător încât ori te apucă somnul, ori îţi vine să-l iei