Lui Radu Cosaşu
Fericiţi cei lipsiţi de dubii, cei pentru care între alb şi negru nu mai există nimic. Fericiţi cei pentru care lumea e simplă, limpede şi, de aceea, lesne perfectibilă, de ajuns fiind să separe ei grîul de neghină, operaţiune nu doar necesară, urgentă şi legitimă, ci şi evident posibilă în condiţiile date, pentru ca, mereu proaspăt Big bang, să o putem lua, nevinovaţi şi puri, de la capăt. Fericiţi cei cu convingeri de neclintit, fie ele de dreapta sau de stînga. Fericiţi cei cu somnul netulburat de amarnice dileme. Fericiţi cei cu fruntea netedă pentru că sub ea nasc numai gînduri frumoase şi juste. Fericiţi cei care ştiu în orice clipă ce e rău şi ce e bine. Fericiţi fanaticii adevărului, căci nimic nu este mai bun decît adevărul – integral, fireşte.
Fericiţi cei care pot urî şi iubi fără rest. Fericiţi cei întotdeauna hotărîţi, întotdeauna gata să-şi asume dificilul şi, da, ingratul rol de procuror pe lîngă noi, ceştilalţi, căldiceii a căror slabă credinţă niciodată n-a mişcat din loc măcar un pai şi n-a despărţit apele nici unei mări. Fericiţi toţi aceştia, cîţi or fi ei – puţini, sper –, în lumea lor cu contururi precise, ca luna fără halou, pregătind cu sîrg lumea cea nouă care va să se rostogolească peste noi ca un tăvălug. Vai nouă, celor îndoiţi, temători, tărcaţi în imposibile culori intermediare. Vai nouă, celor care cel mai adesea răspundem „nu ştiu“. Ferice, totuşi, de noi, pentru că, de fiecare dată cînd ne clătinăm, are cine să ne ridice, să ne îndrepte şi să nu ne lase să rătăcim pe calea către această cumplită lume mai bună. Ferice de noi pentru că are cine să ne susţină pe atît de îngusta potecă de pe care noi, şovăielnicii, oricînd putem cădea. Slavă, de trei ori slavă Dumnezeului necredincioşilor, care mi-a dat spaima şi neîncrederea, îndoiala şi teama de ridicol, m-a făcut să tot multiplic nuanţele de gr
