Rezervele sunt legitime pentru cei care, melomani fiind, imaginea muzicii de sorginte religioasă, mai ales cea din spaţiul ortodox autohton - fie că este vorba despre conţinut şi/sau tematică - este asimilată unui limbaj încifrat, ale cărui melisme sunt prea îndepărtate de gustul deja format pentru limbajul tonal specific barocului şi clasicismului occidental.

Nici oferta nu este foarte amplă, în contextul acesteia Oratoriului Bizantin de Paşti de Paul Constantinescu fiind o capodoperă absolută. Trasând cu rafinament şi o subtilă intuiţie evoluţia gustului european, Paul Constantinescu a creat practic prin lucrări precum Oratoriului Bizantin de Paşti o estetică muzicală care trasează o linie de unificare a spaţiilor culturale din estul şi vestul Europei. Demersul artistic este unic, fiind impregnat de latura personală a compozitorului, lucrarea având şansa acum, la aproape şapte decenii de la prima audiţie, să fie revelată publicului într-o distribuţie tânără, purtătoare de calităţi culturale.

Ceea ce nu apare de la prima vedere oricărui ascultător este modul în care această muzică aşază latura misterioasă şi jocul fascinant de lumini şi umbre ale unei mistici orientale, specifice Estului ortodox, în tiparele clar delimitate de unghiurile ascuţite ale goticului vestic într-o manieră personală. În versiunea pe care am ascultat-o recent la Sala Radio, partitura a beneficiat de calităţile unei distribuţii ce i-a cuprins pe Cristian Hodrea, Sidonia Nica, Pompeiu Hărăşteanu, Valentina Naforniţă, Alina Bottez, Pataki Adorján şi Iustinian Zetea, Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia şi Orchestra Naţională Radio beneficiind de conducerea muzicală a lui Horia Andreescu, cel care semnează şi unica versiune discografică a lucrării, apărută la Editura Casa Radio.

Audiţia unei lucrări precum Oratoriul Bizantin de Paşti