Vine Paştele. Simţim apropierea marii sărbători abia acum, deşi marile magazine şi-au înţesat rafturile de produse tradiţionale încă de acum trei săptămâni. În acest iureş de simboluri comerciale încercăm să simţim Paştele aşa cum o făceam când eram mici şi sărbătoarea nu devenise una comercială.

Încercăm să nu ne lăsăm furaţi de magia sărbătorii, aşa cum ne este dictată de politica de marketing a supermarketurilor. Ne împotrivim să cumpărăm produse specifice până în pragul sărbătorii, aşa încât bucuria de a cumpăra ceva pentru cei dragi să rămână intactă până atunci. Şi anul acesta, ca şi anul trecut, am găsit icoane printre rafturile magazinelor. Şi nu mă refer la obiecte de cult. Icoane pe ambalaje de vopsea de ouă de exemplu. Nu ştiu cât mai este anormal acest amestec de sacru în profan, în lumea în care trăim, dar nu cred că este firesc să utilizezi imaginea unei icoane doar pentru a-ţi plasa mai bine produsul şi pentru a-l face mai atrăgător pentru clienţi, mai îmbietor în contextul sărbătorii despre care vorbim. Am găsit la supermarket şi icoane pictate pe ouă de lemn, într-un cofraj, lângă vopseaua de ouă cu icoane pe ambalaj. Asta se întâmpla în urmă cu trei săptămâni. N-am mai trecut de atunci pe acolo, dar sunt sigură că s-au înmulţit produsele care vând ideea de Paşte. Aşa cum spuneam, pe vremuri, când eram mici, Paştele nu trebuia să vândă. Paştele era aşteptat cu post, mai mult de cei mari decât de cei mici, cu mers la denii, cu împărtăşanie în Joia Mare, cu prohod, cu trecut pe sub masă, cu „Hristos a înviat din morţi!". Lumea a cam uitat de aceste obiceiuri, pe care le aştepta an de an. Acum preferăm să mergem la mall, la supermarket, să vedem ce ouă, iepuraşi, pui, miei de ciocolată au mai băgat etc. Îmi place să cred că mai ştim încă să preţuim Paştele, pentru bucuria Învierii, şi nu pentru masa tradiţională sau simbolurile comerciale ataşa