Atitudinea unui copil de respingere a autorităţii părintelui vitreg vine deseori din greşelile făcute de părintele natural, care nu-i acordă drepturi egale. Sursa: SHUTTERSTOCK

Un părinte vitreg poate fi la fel de bun sau chiar mai bun decât unul natural, însă atât copilul, cât şi părintele natural trebuie să-i ofere şansa de a construi relaţia.

Pentru copil, apariţia unui părinte nou este derutantă, frustrantă şi, de multe ori, nedorită. El crede că noul părinte vrea să-i ia locul integral celui care a părăsit familia, iar dacă nu este sprijinit de adulţi, nu va şti cum să se raporteze la părintele vitreg.

Cea mai frecventă reacţie ce apare când un partener nou se alătură familiei este aceea de confuzie, din toate părţile: copilul nu ştie ce caută în viaţa lui şi dacă îl va înlocui pe cel plecat, părintele natural nu ştie ce drepturi să-i acorde nou-venitului, iar părintele vitreg nu-şi găseşte locul în acest aranjament.

Părintele vitreg, credibil dacă cel natural îl face credibil

Cel mai vulnerabil este, negreşit, copilul. Psihoterapeutul Gina Bălan spune că incertitudinea este deseori cauzată şi întreţinută de părintele natural cu care a rămas copilul.

"Acesta nu-i acordă drepturi egale noului soţ, iar copilul simte ambivalenţa. Când intervine în discuţiile dintre părintele vitreg şi copil sau reacţionează la criticile lui ţinând partea copilului, cel mic realizează că părintele natural deţine controlul şi va specula acest lucru". Când părintele natural îi spune celuilalt "lasă-l în pace, nu e copilul tău", autoritatea şi credibilitatea lui dispar automat.

"Nu am nimic împotriva mamei care te-a născut"

Provocarea părintelui vitreg este de a găsi modul în care să-şi facă loc în inima copilului fără ca acesta să-l considere un duşman al părintelui de acelaşi sânge. Pe lâng