La a treia sa ediţie românească, făcînd parte din suita de trei volume, incluse în seria de autor – celelalte fiind de poezie şi proză (un roman!) –, monografia Martei Petreu, Cioran sau un trecut deocheat (Iaşi, Polirom, 2011, 430 p.), şi-a păstrat integral potenţialul detonator. Titlul iniţial al cărţii, Schimbarea la faţă a României sau un trecut deocheat (la ediţiile din 1999 şi 2004), deşi trimiţînd mai direct la obiectul analizei, avea dezavantajul de a reproduce un alt titlu în titlu: cel al operei cioraniene analizate. El a fost reformulat odată cu publicarea în SUA mai aproape de ceea ce putea sensibiliza un public american în forma An Infamuous Past: E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania (2005). Se semnala, de astă dată, într-o notă de dezavuare, participarea cioraniană la afirmarea politică a extremei drepte interbelice din România. Noua versiune a titlului preferă să relaţioneze însă, fără alte lămuriri anterioare lecturii textului, numele gînditorului cu un anume trecut „neconvenabil“. Cine a citit corespondenţa cioraniană îşi aminteşte că despre trecutul deocheat vorbea, retrospectiv, însuşi metecul din Paris. El nu ignora ambiguitatea cuvîntului polisemic ce amintea şi de caracterul nefrecventabil al acelui trecut, şi de faptul că el devenise astfel în virtutea unui „deochi“, a farmecelor, a unei meniri magice, capabile să transforme binele în rău şi bunele intenţii în dezastre. Poate că în această expresie se lasă cuprinsă cel mai bine aventura iniţiată cu elan patriotic, moral şi social-constructiv de tinerii epocii dintre războaie, dar transformată în scurt timp în abuz, extremism, crimă politică şi execuţie antisemită fără drept de apel. Marta Petreu a prins cu o excelentă intuiţie, ca din zbor, sugestia din epistola lui Luţ către Relu, sesizînd potenţialul analitic şi investiţia retrospectiv-emoţională, măcar că bine strunită şi di