Două licitaţii ale Casei Artmark reprezentând mai bine de un secol de pictură românească - de la Grigorescu, Tonitza şi Corneliu Baba la artişti din generaţia tânără - au avut loc miercuri seară, la Marriott.
Ca semn că totuşi criza financiară s-a mai dezgheţat, sala în care s-au ţinut cele două licitaţii, prima de Art Nouveau şi Romantism şi cea de-a doua de Postmodernism şi Artă Contemporană, a fost arhiplină. Îmbrăcaţi în haine de seară, investitorii în artă şi-au ocupat locurile, înarmaţi cu plăcuţe galbene. Pentru că seara avea să fie lungă, licitaţia întinzându-se pe durata a trei ore, chelneri înarmaţi cu pahare pline de băuturi alcoolice se plimbau printre rânduri, servindu-i generos pe potenţialii cumpărători pentru a le ridica acestora pofta de shopping artistic.
Grigorescu, record absolut
Cei mai mulţi s-au înghesuit la prima licitaţie. Din categoria oldies but goldies, maeştrii s-au vândut cel mai bine. Încă de la început, plăcuţele de licitaţie s-au „încins", lucrarea „Culegătorii de cartofi" a lui Camil Ressu vânzându-se pentru suma de 18.000 de euro, ajungând din doar câteva strigări la cota maximă a intervalului estimat. Pentru acest tablou s-au „bătut" patru doritori care au licitat telefonic. Operă cu valoare mai mult patriotico-sentimentală, lucrarea „Irişi" a Reginei Maria, o acuarelă pe satin, a fost şi ea aprig licitată, ajungând să fie adjudecată la 5.500 de euro, ceea ce nu e rău deloc pentru o lucrare de amator, semn că idealurile monarhiste nu au murit cu totul. „Greul" Tonitza s-a vândut foarte bine, lucrarea „Crini imperiali" fiind vândută cu 30.000 de euro.
Vedeta incontestabilă a serii a fost însă „Ţărăncuţă odihnindu-se" a lui Nicolae Grigorescu. Estimată între 150.000 şi 250.000 de euro, „Ţărăncuţa..." a fost adjudecată cu suma de 270.000 de euro, devenind astfel cea mai scumpă lucrare de artă vândută în Români