Dacă eşti dezorganizat, distrat şi uituc şi dacă te simţi copleşit de responsabilităţi, ai putea să suferi de ADHD, tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie. Cu siguranţă că ai avut-o din copilărie, dar nu ai fost diagnosticat.

ADHD-ul debutează întotdeauna în copilărie. Această tulburare poate fi observată de părinţi încă din jurul vârstei de trei ani (şi numai dacă sunt informaţi), însă un diagnostic cert nu poate fi pus mai devreme de vârsta de şase-şapte ani, adică atunci când copilul merge la şcoală. Abia atunci devin mai vizibile problemele de concentrare, agitaţia, irascibilitatea şi lipsa de organizare care caracterizează ADHD-ul.

În copilărie, poate trece neobservat

De ce vorbim despre o tulburare a copiilor la adulţi? Pentru că ADHD-ul a fost încadrat de foarte puţini ani în categoria tulburărilor comportamentale, iar în România a fost popularizat de şi mai puţin timp. Până nu demult, orice copil agitat, neatent şi incapabil să îndeplinească sarcinile de la şcoală era catalogat ca neastâmpărat, obraznic şi slab la învăţătură. Prin urmare, este foarte probabil ca mulţi dintre adulţii de astăzi să fi avut în copilărie ADHD şi să nu fi fost diagnosticaţi. În 60% din cazuri, boala persistă şi la vârste adulte dacă nu este tratată.

Compromite cariera şi relaţiile cu cei din jur

Pentru o persoană cu ADHD, viaţa devine tot mai complicată pe măsură ce responsabilităţile cresc. La vârste adulte, dorinţa de a avea o carieră, o familie şi un statut social are toate şansele de a fi sortită eşecului. O persoană care nu se poate concentra la sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească şi care nu este atentă la detalii nu poate da un randament prea mare la locul de muncă. Depăşirea termenelor-limită ale proiectelor ori întârziatul dimineaţa sunt la ordinea zilei. Nici memoria nu este prea bună la adultul cu ADHD.

Uneori, el