Lucian Cotora, arestat în februarie şi eliberat în martie de magistraţii Curţii de Apel Piteşti, a intrat din nou în arest, de data aceasta în Bucureşti. El este cercetat într-un dosar întocmit de DNA, în care este învinuit că ar fi dat mită de 2500 de euro vameşilor de la Moraviţa, pentru a introduce ilegal în ţară ţigăr
Lucian Cotora, unul dintre cei 35 de contrabandişti de ţigări arestaţi în urmă cu două luni la Piteşti în cele două dosare de trafic cu ţigări, a intrat din nou la răcoare.
Dacă prima dată, în dosarul privind introducerea şi comercializarea ilegală de ţigări de pe teritoriul Republicii Serbia în România a scăpat de puşcăria de la Colibaşi plătind o cauţiune, ieri magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca timişoreanul să fie arestat din nou pentru 29 de zile, după ce au cercetat rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie care îl reţinuseră pentru 24 de ore.
A mituit vameşii de la Moraviţa
În acesta se arată că Lucian Cotora, fost consilier local din Moraviţa, ar fi dat mită vameşilor din această localitate 2500 de euro, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, ca să aducă în ţară mai multe transporturi de ţigări netimbrate.
În schimbul banilor, funcţionarii publici care aveau ca atribuţii de serviciu controlul vamal şi supravegherea frontierelor „închideau ochii” la frauda care se petrecea chiar sub nasul lor.
În urmă cu două luni, Cotora fusese arestat de oamenii legii din Argeş după descinderile efectuate în 11 judeţe ale ţării.
La domiciliul său au fost găsite peste 10 000 de pachete de ţigări netimbrate. După ce le aducea din Serbia, contrabandistul comercializa pachetele ilegale către Valentin Ilieş Glăvan, din Craiova, iar acesta din urmă le vindea către alţi inculpaţi din Piteşti, soţ şi soţie. Familia Şelăvârtea depozita marfa în apartamentul propriu, dar şi într-o anexă de pe scara bl