Nu mă raliez susţinerii pe care colegul Bichir o acordă insistenţei cu care Elena Udrea cere concentrarea puterii executive şi a banilor Capitalei în mâna unui singur om. Am mari rezerve, din mai multe motive. Prima rezervă ar fi aceea că, sub paravanul democraţiei, contribuabilii semnificativi ar fi, de fapt, îndepărtaţi de actul decizional. Sectoarele Capitalei nu-s otova, nu au un aport egal la constituirea Bugetului municipal, iar uniformizarea lor ar însemna un soi de egalitarism comunist, străin liberalismului, ba şi principiilor de dreapta atât de clamate de PDL. Îmi aduc prea bine aminte de vremurile când prim-secretarul PCR al Bucureştiului (care era şi primar general) hotăra - desigur, potrivit indicaţiilor lui Nicolae Ceauşescu - ce, cum şi unde să se cheltuiască în zonele oraşului, iar Consiliul popular municipal vota ca oile. Se aplica, în plan local, aşa-zisa “politică de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor ţării”. Rezultatele s-au văzut.
Populaţia şi firmele din sectoarele Capitalei au contribuţii diferite la Buget şi e normal şi echitabil să şi decidă fiecare ce se face cu cea mai mare parte din banii colectaţi prin impozite şi taxe. Nu-i firesc ca fondurile adunate din sectorul 2, să zicem, să alimenteze egal lenea din Zăbrăuţi, sau incapacitatea Consiliului sectorului 5 de a atrage, prin politici economice şi fiscale, prin iniţiative proprii, oameni de afaceri, implicit fonduri. Nici ca primarul general să împartă cum îi convine (sau silit de o majoritate politică la nivelul Consiliului municipal) Bugetul.
E nevoie de o Lege a Capitalei. Dar aceasta nu trebuie să concentreze cu japca banii, ci să asigure criterii urbanistice unitare, să sporească atribuţiile primarului general şi ale Consiliului municipal în supervizarea - ca o stavilă în calea abuzurilor uneori interesate ale primarilor sectoarelor - proiectelor de mari construcţ
