Din valul de scriitori nordici care au fascinat lumea întreagă cu romanele lor poliţiste, Yrsa Sigurdardottir se distinge ca o voce cu un timbru aparte: mai puţin violentă, mai analitică, dar la fel de capabilă să creeze tensiune şi nerăbdare. Romanele ei, premiate şi vândute în sute de mii de exemplare peste tot în lume, o au în centru pe avocata Thóra Gudmundsdottir şi au făcut din scriitoarea islandeză "regina ficţiunii poliţiste" de la ea din ţară, la fel de populară la Liza Marklund si Camilla Lackberg. " Cenuşă şi pulbere" şi " Suflete damnate" sunt primele două volume dintr-o serie care continuă la Editura TREI şi promite o lectură incendiară. Florina Pîrjol a stat de vorbă cu autoarea şi a încercat să afle câteva dintre secretele succesului ei.
- Epopeile islandeze de tip saga au avut vreo influenţă asupra romanelor dvs.? Din câte ştiu, unele dintre ele sunt chiar sângeroase, violente...
- Da, sunt foarte violente. Într-una dintre ele, un băieţel de patru ani comite o crimă, ucide un muncitor de-al tatălui său. Şi acesta, înfuriat, îl întreabă de ce a făcut asta, iar copilul îi dă un răspuns absolut şocant: "Pentru că stătea într-o poziţie în care cerea asta". Cred că elementul cel mai important al influenţei literaturii şi culturii societăţii medievale asupra literaturii mele este prezenţa acelui personaj feminin puternic. Femeile sunt puternice şi - un detaliu semnificativ, cred eu - sunt egale cu bărbaţii. Asta încerc şi eu să fac, să fiu nepărtinitoare: în romanele mele, "ucid" deopotrivă bărbaţi şi femei. Cred că asta e legătura cea mai pregnantă dintre cărţile mele şi aceste saga islandeze. Ar mai fi şi faptul că ele sunt scrise într-un stil simplu, aproape laconic şi că există tot felul de explicaţii despre cine e înrudit cu cine. În aceste aspecte nu mă recunosc, însă.
- Cum aţi început să scrieţi? La început aţi
