…am încercat a o desluşi observând câteva dintre evoluţiile de ultimă oră de pe scenele bucureş tene de concert. Sunt semnificative. Unele sunt exemplare.

Dan Grigore revine la o iubire de demult, anume la partitura celui mai împlinit concert pentru pian şi orchestră din întreaga noastră literatură concertistică destinată acestui instrument; mă refer la cel semnat de Paul Constantinescu. A fost scris în urmă cu o jumătate de secol. Se îmbină aici prospeţimea neofilită a temelor de inspiraţie folclorică, diversitatea expresivă a acestora, construcţia echilibrată a ansamblului lucrării şi nu în ultimul rând spectaculozitatea uimitoare a jocului pianistic. În compania Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Jin Wang, Dan Grigore transferă acestei lucrări forţă expresivă şi culoare, un aspect al cărui pitoresc devine structural, îmbogăţindu-i sensul muzical poetic. Este o lucrare pe care, în urmă cu mai puţin de un an, Dan Grigore a prezentat- o cu enorm succes în Franţa, alături de Orchestra Naţională din Montpellier, de bunul său prieten, dirijorul Lawrence Foster.

Tot în Studioul de Concerte din str. Berthelot, împreună cu O.N.R., în compania aceluiaşi dirijor şi pentru prima oară în contextul vieţii noastre muzicale, violonistul Alexandru Tomescu a prezentat - pe parcursul aceleiaşi seri de muzică - ambele Concerte pentru vioară şi orchestră de Prokofiev, două capodopere ale artei violonistice din prima jumătate a secolului trecut. Nu mă voi referi prioritar la aspectul evident privind rezistenţa cu totul neobişnuită pe scena de concert; mai mult decât atât, trebuie amintit, la cererea insistentă a publicului, solistul serii a oferit în supliment două dintre cele mai dificile – să le numim „diabolice” – Capricii scrise de Niccolo Paganini. Nu, nu a fost cascadorie, ci muzică în adevăratul înţeles al cuvântului, o demonstraţie – cine poate să o facă