Într-un sport precum gimnastica, în care 21 de ani reprezintă ovârstă înaintată pentru a mai face performanţă, prezenţa OksaneiŞuşovitina (35 de ani) în competiţiile de anvergură e un adevăratfenomen. Mai mult, sportiva care reprezintă Germania este nelipsităde pe podium, cum s-a întâmplat şi la Europenele din Berlin, unde acucerit argintul la sărituri.
Imaginaţi-vă cum ar fi să o vedeţi pe Lavinia Miloşovici înechipa de acum a României, concurând alături de Sandra Izbaşa şiDiana Chelaru la sol şi sărituri. Sau pe Gina Gogean! Un exerciţiude imaginaţie un pic cam greu de realizat, nu? Nu însă atât deimposibil precum pare pentru că Oksana, colegă de generaţie cu Miloşi Gina, se bate şi azi de la egal la egal, pentru medalii, cuadversare care îi pot fi… copii! Într-o disciplină sportivă în careuzura îşi pensionează principalii "actori" înainte de 20 de ani,Oksana sfidează parcă toate regulile performanţei şi câştigă luptădupă luptă cu propriul organism. Tot sacrificiul ei are însă unsingur scop. Să îi redea şansa la viaţă băiatului ei, Alisher,diagnosticat cu leucemie.
Lua aurcând adversarele de azi nici nu erau născute!
Oksana Şuşovitina a început joaca de-a gimnastica în urmă cuaproape 30 de ani. Avea 7 ani când păşea pentru prima dată în sală,multă ambiţie şi determinare. Două calităţi cu ajutorul cărora aveasă treacă peste toate obstacolele pe care viaţa i le ridica încale. Munca şi talentul au propulsat-o repede în echipa UniuniiSovietice, iar încrederea antrenorilor a fost repede răsplătită cuaurul mondial la sol în 1991, la Indianapolis. O primă medaliecâştigată când multe dintre adversarele ei de astăzi nici măcar nuerau născute! Era doar începutul unui lung şir de performanţe, carepuneau ca etalon titlul olimpic în 1992, la Barcelona. Viaţa îşiurma cursul firesc pentru Oksana: concursuri, apoi retragerea dinsportul de performanţă, că
