Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminal de război, condamnat la 24 de ani de închisoare

Publicat in rfi, vineri 15 aprilie 2011 ·

Fostul general croat Ante Gotovina a fost condamnat la 24 de ani de închisoare, vineri, 15 aprilie. Verdictul a fost dat de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, instanţă cu sediul la Haga. Gotovina va face apel.

Ante Gotovina se face vinovat de crime de război şi crime contra umanităţii, comise în 1995 împotriva populaţiei sârbe din Croaţia.

Fostul general croat Ivan Cermak a fost achitat, iar al treilea acuzat, Mladen Markac a primit o pedeapsă de 18 ani de închisoare.

Gotovina va face apel la decizia de condamnare la 24 de ani de detenţie, anunţă avocaţii săi. "În mod clar vom face apel la această decizie", declară Gregory Kehoe, unul dintre avocaţii lui Gotovina. "Sunt foarte furios. Numeroase fapte pe care noi le-am semnalat în cursul procesului au fost complet ignorate de instanţă", spune el.

Ante Gotovina a condus ofensiva militară care a vizat recucerirea oraşului Krajina, în sudul Croaţiei, ultima redută a rezistenţei sârbe din Croaţia în 1995.

Cei trei foşti generali, al căror proces a început pe 11 martie 2008 au fost acuzaţi de ucidere, distrugere, jafuri, tratamente crude şi mutarea forţată a populaţiei spre Republica Iugoslavia sau Bosnia-Hertzegovina.

Gotovina, Markac şi Cermak, care au pledat nevinovaţi sunt responsabili potrivit acuzării de moartea a 324 de civili sau soldaţi care depuseseră armele şi de transferarea forţată a 90 de mii de sârbi din Krajina. Vasile Damian şi Mihaela Gherghişan, Bruxelles.

Fostul general croat Ante Gotovina a fost condamnat la 24 de ani de închisoare, vineri, 15 aprilie. Verdictul a fost dat de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, instanţă cu sediul la Haga. Gotovina va face apel.

Ante Gotovina se face vinovat de crime de război şi crime contra umanităţii, comise în 1995 împotriva populaţiei sârbe din Croaţia.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 14 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°