Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau peste frontiera de stat 3360 pachete de ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România. Ţigările, în valoare de aproximativ 32.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării.
În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul Sectorului P.F. Româneşti cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat.
Urmarire pe frontieră
Astfel, ieri dimineaţă, în jurul orelor 01.00, pe timpul executării unei misiuni specifice, politiştii de frontieră au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în apropierea graniţei, pe teritoriul României, două persoane care transportau două colete voluminoase. Persoanele în cauză au fost somate verbal de politiştii de frontieră, una dintre acestea fiind reţinută, iar cealaltă a ignorat avertismentul şi a încercat să fugă, profitând de întuneric şi terenul împădurit. Poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, reuşind în scurt timp şi reţinerea celui de-al doilea cetăţean român.
3360 de pachete de ţigări trecute peste graniţă
Cei doi cetăţeni, Gabriel S., în vârstă de 22 de ani şi Dragoş D., în vârstă de 35 de ani, ambii din localitatea Ştefăneşti, au fost conduşi la sediul SPF Româneşti în vederea continuării cercetărilor. În zona respectivă s-au descoperit două colete ce conţineau 3.360 pachete de ţigări marca Plugaru, cu timbru R. Moldova în valoare de 32.000 lei, care au fost reţinute în vederea confiscării.
"Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului. În cursul zilei de joi, 14 aprilie 2011