Pentru ca trasurile să-şi ducă la bun sfîrşit menirea este nevoie de infrastructură. Aşa ieri, aşa azi! La anul 1856 ziarele timişorene anunţă „Licitaţie pentru procurarea de nisip şi piatră pentru şoselele spre: Viena, Arad, Transilvania, Reşiţa, Bela Crkva, şi Panciova“ (Fondul Deleanu, fişa 3576). Cu toate acestea, se petrec şi accidente: „La 1 februarie se produce un accident la Morgoş cu trasura poştală de Timişoara. Aceasta cade într-un lac, ziarele sunt toate ude – In Tmsw Wblt, 1848: 11, p 88“ (fişa 1051). Pentru o trăsură bună este nevoie de cai buni, acest lucru îl ştie orice birjar. Anunţurile referitoare la vînzarea cailor nu sunt puţine: la 1859 „În casa «La ancora de aur» J. nr. 15, Schiffsgasse se vînd liber doi cai de trăsură – Tmsw. Ztg. 1859: 222“ ( fişa 7577).
Chiar cu trei ani înainte, în acelaşi ziar, perspectivele transporturilor şi a infrastructurii se arată favorabile, ele rămîn potenţial pînă în zilele noastre, problema este că nu le putem pune în act. Că nu sîntem capabili să le urnim din ineficienţă, jaf şi demagogie. Altfel stăteau lucrurile în 1856, an în care Consiliul municipal al oraşului anunţă publicul că „Ts. (Timişoara – n.n.) este centrul unei regiuni deosebit de bogate în cereale; este centrul acestui comerţ nu numai pentru BT (Banat – n. n.), ci şi ptr. Ardeal şi Principate; căi de comunicaţie: Canalul Bega, şosele bine îngrijite, iar pînă într-un an – calea ferată care va fi prelungită spre Dunăre şi spre Ardeal. Comerţul cu făină cu Ardealul şi Voevodatul Serbiei se dezvoltă continuu) – În Tmsw. Hg.1856;236“ (fişa 3650). Şi atunci, ca şi astăzi, viaţa se întîmplă în ritmuri din care nu lipseşte sunetul metalic al potcoavelor cailor trăsurii pe piatra pavajului cetăţii: întîmplările oarecare din care e alcătuită viaţa, aşa cum ne spunea cîndva Alexandru Muşina într-un fragment de mărturisire exis
