Zidurile primei biserici creştine medievale din Alba Iulia au fost scoase la iveală în urma săpăturilor realizate în interiorul Cetăţii. Arheologii au descoperit, cu ocazia lucrărilor, absida vechii biserici, amplasată în fata actualei Catedrale Romano-Catolice din municipiu.
Dacă, până în prezent, existenţa unei biserici creştine medievale în acea zonă reprezenta doar o teorie, această descoperire confirmă ipoteza. Conducerea Muzeului Naţional al Unirii a organizat o conferinţă de presă pe această temă, în cadrul căreia au fost prezentate toate informaţiile referitoare la această ultimă şi importantă descoperire. La întâlnire au fost prezenţi directorul instituţiei de cultură, Gabriel Rustoiu, expertul arheolog dr. Dana Marcu, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică şi directorul economic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Janos Szasz.
Prima biserică creştină din Alba Iulia datează de la sfârşitul primului mileniu, fiind ulterior dărâmată. În faţa acesteia a fost ridicată o altă biserică, pe locul căreia a fost construită mai târziu actuala Catedrala Romană-Catolică.
Lucrările de reabilitare a Cetăţii Alba Carolina au reliefat şi alte artefacte. În zona Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, respectiv între cele două biserici, a fost descoperită o fântână medievală, iar, în interior, un schelet decapitat. Arheologii sunt de părere că omul ar fi putut fi omorât cu ocazia unei campanii turceşti.
Expertul arheolog Daniela Marcu, care se ocupă de realizarea lucrărilor arhologice din zona Catedralei Romano Catolice ne-a explicat, vineri, ce anume s-a descoperit în perimetrul respectiv: “Am găsit în jurul ruinelor bisericii şi aproximativ 40 de morminte ce datează de la sfârşitul secolului al XII-lea, ceea ce este o dovadă că în jurul anului 1200 această biserică fusese demolată. Biserica se află la 24 de metri distanţă faţă de catedrala actuală, zid