Modul in care s-a desfasurat dezbaterea din jurul reformei sistemului medical romanesc a fost caracterizat de dezinformari, rea-vointa si neprofesionalism. Interesati exclusiv de binele lor institutional, toate partile implicate au transformat dramele unor oameni in carpe de sters zoaiele unui razboi netrebnic.

Totul a inceput cu manipularea utilizata de televiziunile politizate ale Opozitiei. Folosind una dintre numeroasele slabiciuni ale sistemului romanesc, insuficienta dotare a serviciilor de ambulanta, drama a doua familii a fost transformata intr-un fals argument impotriva inchiderii unor spitale slab echipate si neperformante. Cel mai adesea, aparatorii acestor institutii foloseau drept rationament suprem dovada numeroaselor internari efectuate, fara sa realizeze ca aceasta este cea mai solida motivatie a inchiderii spitalului in care lucreaza.

Numarul internarilor si cel al tratamentelor ambulatorii sunt unii dintre cei mai importanti indicatori ai eficientei sistemului sanitar. Romania sta anapoda la ambele capitole: internam mult prea multi oameni (25 internari/suta de locuitori/an comparativ cu doar 15 in Europa occidentala) si tratam mult prea putin in ambulator (5 consultatii/locuitor/an fata de media de 8 in Europa occidentala). Dar anumiti profesionisti ai microfonului de televiziune nu au remarcat aceste inadvertente, clamand insa ritos ca „reforma medicala se face tinand cont de opinia oamenilor”. Este greu de inteles ce cauta astfel de afirmatii ilogic-populiste in gura unor jurnalisti dezirabil corecti.

De cealalta parte insa, datorita indolentei institutionalizate, ministrul Sanatatii a fost o victima sigura. Prezent in studiourile a doua televiziuni, Cseke Attila s-a prezentat ca un scoler timid prins cu lectia nefacuta. Normal ar fi fost ca ministrul sa puna la dispozitia publicului cate un dosar separat care sa