Militantul pacifist italian, răpit de o grupare salafistă în Fâşia Gaza, a fost executat. Anunţul a fost fãcut de Hamas, care a promis să îi "urmărească" pe autorii crimei atroce. Corpul neînsufleţit al lui Vittorio Arrigoni a fost găsit la puţin timp după anunţarea răpirii sale.
Aceasta este prima răpire a unui străin în Fâşia Gaza, de la preluarea controlului asupra acestui teritoriu palestinian de către mişcarea islamistă, în iunie 2007.
Bãrbatul a fost descoperit într-un cartier din nord-vestul oraşului Gaza, au anunţat serviciile de securitate ale Hamas, care au interzis accesul presei.
"Guvernul condamnă această crimă atroce, care nu reflectă valorile şi religia noastră” a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Din informaţiile furnizate reiese că ostaticul italian, jurnalist, scriitor şi militant al mişcării pacifiste propalestiniene International Solidarity Mouvement a fost strangulat.
Doi dintre presupuşii săi răpitori au fost arestaţi, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de securitate.
Militanţii salafişti au anunţat că l-au răpit pe Vittorio Arrigoni, ameninţând că îl vor ucide la expirarea unui ultimatum pentru eliberarea camarazilor lor deţinuţi de către Hamas.
Tensiunile cu Hamas au atins punctul culminant în august 2009, când unul dintre liderii acestei grupări a proclamat un "emirat" islamic într-o moschee din Rafah. Reprimarea întreprinsă de forţele Hamas s-a soldat cu 24 de morţi. Andreea Pietroşel
Militantul pacifist italian, răpit de o grupare salafistă în Fâşia Gaza, a fost executat. Anunţul a fost fãcut de Hamas, care a promis să îi "urmărească" pe autorii crimei atroce. Corpul neînsufleţit al lui Vittorio Arrigoni a fost găsit la puţin timp după anunţarea răpirii sale.
Aceasta este prima răpire a unui străin în Fâşia Gaza, de la preluarea controlului as