Versiunea albă a proaspăt lansatului iPhone 4 va fi pusă în vânzare în câteva săptămâni, au declarat surse din interiorul companiei pentru Bloomberg.
Lansarea vine cu o întârziere de zece luni, timp în care Apple a încercat să rezolve diversele probleme pe care le ridica fabricarea gadgetului. Compania a anunțat că au fost probleme cu un senzor, care era disponibil numai pe negru. O altă problemă apărută în procesul de fabricație era vopseaua care se cojea la căldură, indică sursele citate.
Apple speră că introducerea unui iPhone 4 alb pe piață va crește cererea, anticipând lansarea din iunie a unei noi generații a celui mai vândut gadget al companiei.
De la lansarea primului iPod în 2001, albul a fost foarte popular printre gadgeturile Apple, versiunile timpurii de iPhone 3GS au fost albe, noul iPad2 fiind, de asemenea disponibil, în varianta pe alb.
iPhone-ul rămâne, totuși, cel mai vândut gadget de la Apple, fiind responsabil pentru 39% din venitul companiei în trimestrul fiscal ce s-a încheiat în decembrie 2010.
Versiunea albă a proaspăt lansatului iPhone 4 va fi pusă în vânzare în câteva săptămâni, au declarat surse din interiorul companiei pentru Bloomberg.
Lansarea vine cu o întârziere de zece luni, timp în care Apple a încercat să rezolve diversele probleme pe care le ridica fabricarea gadgetului. Compania a anunțat că au fost probleme cu un senzor, care era disponibil numai pe negru. O altă problemă apărută în procesul de fabricație era vopseaua care se cojea la căldură, indică sursele citate.
Apple speră că introducerea unui iPhone 4 alb pe piață va crește cererea, anticipând lansarea din iunie a unei noi generații a celui mai vândut gadget al companiei.
De la lansarea primului iPod în 2001, albul a fost foarte popular printre gadgeturile Apple, versiunile timpurii de iPhone