Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai puternice state ale viitorului vor să reducă puterea americanilor la FMI şi Banca Mondială

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 aprilie 2011 ·

Statele emergente au de gând să pună capăt monopolului deţinut timp de 65 de ani de Europa şi SUA la conducerea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit unor diplomaţi familiarizaţi cu propunerea iniţiată de China, Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud, cele mai puternice ţări emergente, scrie Bloomberg.

"Vom insista asupra faptului că guvernarea FMI şi a Băncii Mondiale nu trebuie să fie o rotaţie sistematică dintre SUA şi Europa, cu excluderea altor ţări", a declarat preşedintele Braziliei Dil­ma Rousseff, după summit-ul din China al ţărilor care formează grupul BRICS. În egală măsură, liderii celor cinci state au cerut schimbarea sistemului monetar actual cu unul care "să ofere stabilitate şi certitudine". Actualul sistem a fost creat după al Doilea Război Mondial prin Conferinţa de la Bretton Woods, care a pus bazele FMI şi a stabilit dolarul ca monedă de referinţă pentru rezervele valutare.

Statele BRIC şi Africa de Sud solicită acordarea unei importanţe mai mari modului în care este aleasă conducerea Băncii Mondiale şi a FMI, argumentând că structura de conducere a celor două organizaţii economice internaţionale trebuie să reflecte schimbările care au loc în economia mondială, se arată în declaraţia semnată cu ocazia summitului, de cele cinci state, potrivit surselor diplomatice care au vrut să-şi păstreze anonimatul. Criza bancară din 2008 şi recesiunea care a lovit Statele Unite şi Europa Occidentală au trimis statele dezvoltate în eşalonul doi al economiei mondiale şi au creat un gol pe care aşa numitele state BRIC, împreună cu alte ţări emergente urmăresc să îl umple. Rezervele valutare deţinute de cele cinci state au crescut în 2010 cu 13%, la 3.930 de miliarde de dolari (2.711 miliarde de euro), ceea ce reprezintă mai mult de o treime din total. PIB-ul Indiei a crescut cu 8,2% în T4 2010, al Braziliei cu 5%, al

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, achitat de instanța supremă pentru luare de mită. Decizia este definitivă

Gandul acum 52 minute
Nicolae Bănicioiu a fost achitat, luni, de instanța supremă în procesul care i-a fost intentat pentru luare de mită. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Știre în curs de actualizare

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 16 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump îi cere omologului său israelian Isaac Herzog, în Knesset, să-l graţieze pe Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie

News.ro acum 42 minute
Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuz

Cel puțin 66 de persoane au fost rănite după ciocnirea frontală a două trenuri în Slovacia

Gandul acum 29 minute
Două trenuri s-au ciocnit luni în estul Slovaciei. Accidentul a provocat deraierea unei locomotive și a unui vagon, eveniment în timpul căruia au fost rănite cel puțin 66 de persoane. Nu au fost raportate decese în urma accidentului, care, potrivit

Nicușor Dan: „Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță. Nu este ceva firesc, ci o alegere a societății”

HotNews acum 43 minute
„Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță”, a transmis președintele Nicușor Dan, luni, într-un mesaj adresat participanților la Conferința Ministerială Regională privind eliminarea violenței împotriva copiilor, organizată la

Romgaz a reziliat contractul cu grupul spaniol Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut din cauza întârzierilor lucrărilor

Ziarul Financiar acum o ora
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale, a anunţat rezilierea contractului cu firma spaniolă Duro Felguera pentru finalizarea centralei termoelectrice de la Iernut, judeţul Mureş, invocând nerespectarea

Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an

News.ro acum 36 minute
Ministerul Finanţelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe pieţele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale şi a patra tranzacţie realizatã în 2025. Potrivit MF

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță că se retrage din politică / Ce nume se vehiculează pentru viitorul prim – ministru

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din politică și, prin urmare, nu va mai accepta să fie propus pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Chișinău. De asemenea, Recean renunță și la mandatul de deputat obținu

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 2 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

VIDEO FRF a publicat discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria: „Eu n-am văzut să domini așa și ăștia să nu aibă nicio ocazie!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Federația Română de Fotbal a publicat pe rețelele de socializare discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mircea Lucescu

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

14°
lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

8°/17°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

9°/15°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°