Când a anunţat că filmele de la a 5-a ediţie a Next-ului vor fi mai plăcute, Andrei Gorzo părea că anunţă o concesie făcută publicului cu accentul pe delectabil şi accesibilitate.

Nimic din acest festival – cu o excelentă echipă, Ada Solomon, Andrei Gorzo, Yvonne Irimescu, Irina Trocan, Nora Dumitrescu – nu poartă însă amprenta calofilismului, dimpotrivă, selecţia făcută relevă un cert rafinament cu care festivalul ne-a obişnuit, dar şi o viziune particulară a ansamblului, reunind o diversitate de limbaje cinematografice, de forme de expresie într-un spectacol de imaginaţie şi bun-gust. Fiecare din cele 26 de filme selectate pentru competiţie ar merita un comentariu aparte, fiecare relevă o soluţie proprie pe care camera o dă unui scenariu uneori minimal, fiecare îşi transcrie subtilităţile în propria cheie de sensibilitate, fiecare rezervă câteva momente magice cinefililor. Cred că aceste filme mai au ceva în comun, ceva care nu este numaidecât vizibil, dar care defineşte un regizor autentic. Şi anume că o parte dintre aceste filme conţin şi o reflecţie cu privire la arta şi istoria cinematografului, la mijloace, strategii, materie filmică, cineaşti etc. Cu alte cuvinte, o serie de filme dialoghează cu istoria cinematografului, şi în acest fel ele devin mai mult decât filme, ascund metanaraţ iuni, dar şi nostalgia irepresibilă cu care filmul se naşte cu fraţii Lumière sau cu George Méliès.

Ce este Goana (2010) în regia lui Victor Carrey, filmul care a primit marele premiu al festivalului? Construit pe o mise en abîme a redactării unui film dintr-o serie de cadre, secvenţe, definite ca puncte ce unite alcătuiesc linia narativă, povestea, filmul priveşte discontinuităţile ca părţi ale unui întreg nerevelat. Filmul se alcătuieşte din fărâme. Ele există şi separat, fiecare cu micul său univers insignifiant, însă, reunite, toate aceste infinitezima