“Şepcile roşii” au egalat în prelungirile meciului din Gruia printr-un gol fraudulos: balonul şutat de Cojocnean a izbit transversala şi a căzut pe linia porţii, dar n-a depăşit-o cu întreaga circumferinţă! Analiza video a demonstrat că, indus în eroare de asistentul Ionel Popa, “centralul” Ov. Haţegan a greşit indicînd centrul terenului. Şi totuşi, dacă mi-e permis să scriu aşa, gafa celor doi cavaleri ai fluierului A FĂCUT DREPTATE întrucît nici CFR nu merita să cîştige, nici U să piardă.
Rezultatul de 1-1 trebuie socotit echitabil şi pentru că acelaşi tuşier le ajutase pe gazde cînd n-a văzut ofsaidul din care a pornit E. Kone înainte de a deschide scorul. Bălmăjind despre o poziţie suspectă, la limită, greu de judecat etc., zadarnic s-au străduit unii să complice o fază simplă. A FOST OFSAID CLAR, LA FEL CUM NU VA FI GOL VALABIL pentru U.
Din păcate, Haţegan a comis-o de mai multe ori. Era dator să-i arate roşu mai devreme lui Mendy, la faultul criminal asupra lui Peralta, nu să-l aştepte ca să-i dea al doilea cartonaş galben pentru o ţinere discutabilă. S-ar fi impus să-l elimine şi pe G. Mureşan în clipa în care acesta, deja avertizat, i-a şters una peste faţă lui Bazzi, ba şi după ce mingea trecuse! Cu intenţie sau fără contează mai puţin.
Lăsîndu-şi echipa în 10 încă din minutul 15, evident că fundaşul senegalez al Universităţii s-a expus cu inconştienţă, parcă s-a cerut afară! Şi arbitrii însă, mai ales I. Popa, AU AVUT PARTEA LOR DE VINĂ. Greşind flagrant la golul gazdelor, au tensionat şi mai tare o atmosferă oricum încinsă de ambiţiile şi de orgoliile locale. Nu m-aş grăbi să-i acuz de rea-credinţă, dar asta nu modifică radical datele problemei din moment ce ei au influenţat desfăşurarea partidei şi, mai grav, au hotărît deznodămîntul acesteia.
La 0-1 şi în inferioritate numerică, U părea o pradă uşoară, o victimă sigură. Jocul a