Viaţa mea clandestină e primul roman al lui Carey care îşi plasează acţiunea, cel puţin parţial, în America, ţară în care scriitorul australian trăieşte de douăzeci de ani. Cînd în 2001, Carey publica True History of the Kelly Gang (recompensat cu Booker Prize, al doilea pentru Carey), Editura Knopf, responsabilă pentru promovarea autorului în Statele Unite, saluta apariţia acestui „mare roman american”… a cărui acţiune se petrecea integral pe continentul australian. Motivul invocat pentru ceea ce reprezenta o crasă inducere în eroare a cititorului neavizat, fusese tocmai reşedinţa autorului, domiciliat în New York din momentul în care a acceptat să predea cursuri de creative writing la universitatea cu acelaşi nume. Odată cu apariţia Vieţii..., editura poate încă o dată să clasifice romanul drept american, deşi „great” este departe de-a fi. Într-adevăr, în comparaţie cu Furtul (Humanitas, 2007), My Life as a Fake şi Oscar and Lucinda (Booker Prize în 1988), Viaţa mea clandestină pare, cel puţin pe alocuri, lipsită de vlagă. Îndeosebi paginile care îşi au acţiunea plasată în Statele Unite (în timpul incendiarilor ani şaizeci) nu reuşesc să capteze isteria şi iresponsabilitatea vremurilor deşi Che, alias Jay, băieţelul de numai opt ani care ne priveşte de pe copertă, este tocmai un produs (şi o victimă) al acestora. Totuşi, din momentul în care, printr-un tertip destul de neconvingător, Carey reuşeşte să-şi transmute personajele şi acţiunea romanului pe tărâm australian, lucrurile se schimbă şi povestea capătă farmec.

Aşadar, micul Che, naiv, înstărit şi confuz, locatar al unui imobil scump din Park Avenue unde se află în custodia bunicilor săi, este preluat de femeia ce-şi spune Dial (o tânără universitară care ar fi trebuit să înceapă să predea la Vassar) şi condus spre întâlnirea cu mama lui, un fel de ilegalistă cu vederi socialiste care, din nefericire