Edilul-şef Sorin Oprescu a verificat în ce stadiu au ajuns lucrările la Stadionului Naţional „Lia Manoliu“. El a decis ca bucureştenii să poată să viziteze duminică, între orele 10.00 şi 18.00, şantierul complexului sportiv.
Propunerea a fost făcută, astăzi, de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat într-o nouă inspecţie la marele centru sportiv. „M-au întrebat mulţi tineri despre cum arată şi cînd vor putea vedea stadionul şi le vom oferi ocazia acum“, a spus Oprescu.
Constructorii vor trebui să stabilească un traseu astfel încât să nu existe riscul de a încurca lucrările.
Acest lucru, în condiţiile în care muncitorii lucrează de zor, inclusiv în weekenduri, la finalizarea lucrărilor. La stadion a venit astăzi şi directorul General al Federaţie Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu şi care, mai în glumă, mai în serios, i-a spus lui Oprescu că speră ca evenimentul de duminica aceasta să fie „fără mici şi fără bere“.
Concertul U2 a fost anulat
Edilul şef a mai anunţat că din cauza timpului mult prea scurt pentru pregătirea concertului U2 care intenţiona să vină la Bucureşti mai devreme, s-a renunţat la această idee.
El a precizat că are însă mai multe variante, astfel că inaugurarea stadionului va avea parte de un spectacol pe măsură.
În timpul vizitei de astăzi, alpiniştii lucrau în continuare la acoperişul Naţional Arena care urmează să fie acoperit cu folii transparente. În acest an, din bugetul Capitalei s-au alocat pentru lucrările de la Naţional Arena fonduri de 193 de milioane de lei, bani care, potrivit municipalităţii, sunt suficienţi pînă la sfrşitul lunii iunie. Alţi bani sunt aşteptaţi să vină la Guvern de unde există, cel puţin promisiuni, că se vor acorda.