Dacă vrei să ajungi din Sălă la moară la Buteni cu carul tras de bivoli, trebuia să porneşti cînd cocoşii se pregăteau să anunţe că se crapă de ziuă. Moş Petrion se încumeta la drum cu Joiana şi Mura; chiar dacă l-ar fi prins noaptea tot avea unde să rămînă pînă la ziuă. Cînd ajungea în dreptul casei lui Pisău cobora din car, desfăcea lanţul de la şireglă şi-l trecea peste spiţa roţii din spate. Împiedeca roata să poată coborî Dealul Bicii fără ca animalele să se forţeze cu greutatea carului. Ajuns înspre pod la Podorele, desfăcea roata împiedecată şi pornea cu zor pînă spre Moara lui Luţu din Prăjeşti. La canton dădea animalelor o găleată cu apă şi cîte un braţ de iarbă. Se adăpau pe rînd. Se apropia de gardul de păducei şi se uşura. Începea să se facă ziuă. Trenuţul de Moneasa nu se auzea încă. Urca în car şi pornea mai departe. După podul peste Valea Deznei se apropiau de drumul mare către Deniş. Se trezeau păsările zburînd zvîcnit către plopii de pe marginea drumului, apoi către cîmpul semănat cu grîu, oprindu-se în vreun păr pădureţ.

Peste Valea Deznei plutea o pînză fumegoasă, erau curenţii de aer formaţi de curgerea apei de munte. Răcoarea dinspre malurile apei ajungea pînă la el. Îşi îndesa mai bine clopul pe cap şi îndemna vitele cu biciul: Hai Mura... hai Joiana... hai cu moşu!

Moţăia în car după ce o cotise către Buteni pe drumul drept lăsînd în urmă piaţul din Deniş. Trenuleţul de Moneasa transporta lemnele din pădurile dinspre Izoi. Erau lemne frumoase, de fag dar şi de brad de pe Valea Zugăului. În tinereţe lucrase şi la pădure. După ce adunau recolta de pe cîmp mergeau să lucreze la pădure. Stînjenarii doborau lemnele cu fierestraiele. Lemnul era curăţat de crengi, fasonat la dimensiuni, apoi adunat pentru transport pe calea ferată. Cînd cădea prima zăpadă pămînturile erau deja curăţate şi arate. Cum ieşea din Deniş şi trecea linia ferat