Ce dracu nu înţelegeţi, mă? Sunteţi voi atât de grei de cap sau e Bunea Stancu mai deştept decât voi? E simplu: Gheorghe Bunea Stancu are foarte mulţi bani, doar că ei sunt falşi, nici măcar un covor persan de la ţigani nu îşi poate cumpăra cu ei.
Bunea Stancu este precum maneliştii care apar în clipurile de pe Taraf TV sau aiurea, care aruncă în aer cu sute de hârtii de euro, dar care nu au bani nici să treacă strada. Dacă îi apuci de glezne şi îi scuturi un pic, din buzunare le cad doar coji de seminţe şi, eventual, capace de borcane de 800 de grame. E atât de simplu să declari în ziua de azi că eşti miliardar, că, la o adică, îţi poţi cumpăra trei elicoptere pe zi, dar să nu ai bani nici să plăteşti o masă la restaurant unei puicuţe pe care tu, ca un mare cocoş ce te dai, vrei să o calci pe coadă.
De unde atâta mirare şi atâta vuiet că Bunea Stancu nu dispune de câteva mii de euro, ca să contribuie la teledonul organizat de Ponta pentru cumpărarea sediului PSD din Şoseaua Kiseleff? Pur şi simplu, omu' nu are bani valabili. Nu are cash, frate, căci dacă ar avea nu ar mai sta ca prostul într-un scaun, fie şi de şef, la Consiliul Judeţean, ci ar pleca să viziteze lumea asta, să se distreze, să o ardă pe plajele din Bahamas cu cinci negrese la braţ. Păi, staţi un pic, voi credeaţi că Bunea Stancu vine la serviciul lui public de la CJ pentru că nu are ce face acasă? Că nu are cu cine juca poker pe dezbrăcatelea într-o cameră de hotel? Nu, bre, nen-tu Bunea Stancu chiar este strâmtorat, o duce rău cu banii. Nu fiţi naivi să credeţi tot ce a scris el în declaraţiile lui de avere postate pe internet, căci probabil a făcut acest lucru la beţie. A vrut să se dea mare, să vadă colegii lui de liceu care au plecat în străinătate cât de de bine o duce el, aşa că a scris şi el că are case, acţiuni, pământuri şi alte bijuterii în valoare de 6-7 milioane de e