Valoarea de piaţă a suferinţei şi a morţii a devenit superioară celei a plăcerii şi sexului (acesta este, cum ar explica Michel Houellbecq, motivul pentru care Damien Hirst i-a răpit locul 1 mondial pe piaţa de artă lui Jeff Koons; craniile celui dintâi, adică, fascineză mai mult decât jucăriile celui de-al doilea). După multe expoziţii de "Vanités" (pe care, în decursul ultimului an, le-am prezentat în rubrica noastră), de elogii publice ale macabrului în artă, frumos drapate în metafore titulare şi aşezate sub semnul unor sloganuri optimiste, Parisul revine asupra ultimei sale mari obsesii (8-10 aprilie, Louvre du Caroussel), cu o expoziţie având un titlu dezolant de nemetaforic: "Salonul morţii".
Motto-ul evenimentului (la care, în trei zile de funcţionare, s-au perindat nu mai puţin de 25.000 de vizitatori) este împrumutat din La Bruyère: "Pentru oameni, nu există decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi moartea. Omul nu simte când se naşte, suferă că moare şi uită să trăiască". Sec, cinic-sec, precum oferta promoţională a organizatorilor: intrarea costă 10 euro, dar cei care prezintă un act oficial din care rezultă că şi-au donat trupul postmortem (unor institute de cercetare, facultăţi de medicină etc.) beneficiază de acces gratuit.
Nu e un salon artistic propriu-zis, pentru că şi-a propus să-i adune pe toţi actorii din sectorul său tematic. Adică şi artişti, dar şi ciocli profesionişti, companii funebre, şocolatieri sau designeri de modă, specilişti în eutanasiere, doctori în funeralii ecologice, webmasters, site-uri specializate şi alţi creatori din industria, vai, atât de proliferantă, a morţii. Pe scurt serviciile antemortem, mortem şi postmortem pe care societatea noastră de azi le oferă.
După ce ai intrat, poţi avea surpriza să fii invitat să iei loc într-un sicriu vârf de gamă, capitonat şi cu pânzeturi dantelate ("Pour vous faire un
