Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, sustine ca va incerca sa suplimenteze bugetul Bibliotecii Nationale, pentru a putea participa la o eventuala noua licitatie cu manuscrise ce i-au apartinut lui Emil Cioran. "Vom incerca sa avem aceasta suplimentare in cazul in care vor mai aparea manuscrise la licitatie, in Franta, si vom suplimenta bugetul Bibliotecii Nationale", a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres. Acesta sustine ca nu stia de licitatia de la Paris de pe data de 7 aprilie. Ministerul de Externe a anuntat, insa, ca a transmis informatia despre acest eveniment catre Ministerul Culturii inca din luna februarie.
"De ce nu l-ati intrebat pe domnul ministru Paleologu de ce nu a cumparat in 2009 aceste manuscrise? Mandatul i s-a terminat in decembrie 2009, deci avea tot timpul sa faca aceste cumparaturi""Noi de licitatie nu stiam, am aflat cu cateva zile inainte. Nu stiu Externele (Ministerul Afacerilor Externe, n.red) sau ICR-ul de cand stiau, dar pe noi nimeni nu ne-a anuntat, din presa am aflat de aceasta licitatie", a continuat ministrul Culturii.
Potrivit acestuia, predecesorul sau, Theodor Paleologu, i-a lasat o "mostenire grea" si un buget "insuficient". "De ce nu l-ati intrebat pe domnul ministru Paleologu de ce nu a cumparat in 2009 aceste manuscrise? Mandatul i s-a terminat in decembrie 2009, deci avea tot timpul sa faca aceste cumparaturi", a precizat Kelemen Hunor.
"Intr-adevar, in 2009 s-a facut o oferta, noi, in 2010, neavand bani in buget am facut o expertiza cu colegii de la Biblioteca Nationala si asteptand anul bugetar 2011 noi ne pregateam pentru cumparator, nu pentru licitatie, pentru a cumpara de la mostenitorii lui Cioran", a raspuns Kelemen Hunor, intrebat cu privire la declaratiile fostului ministru al Culturii, Theodor Paleologu, potrivit carora ministerul stia de manuscrisele lui Cioran inca din 2009.