Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Popa: “Fondurile europene se accesează extraordinar de greu, dar se poate”

Publicat in Adevarul, vineri 15 aprilie 2011 ·

Omul de afaceri Ioan Popa, care figurează în Topul Forbes cu o avere estimată la circa 9-10 milioane de euro, a obținut o finanțare de două milioane de euro de la Uniunea Europeană, pentru modernizarea unei mori, ridicată în secolul al XIX-lea, în orașul Bocșa. Odată cu terminarea implementării proiectului, 200 de cărășeni pot ocupa un job în orașul vecin.

Omul de afaceri Ioan Popa a câștigat un proiect în valoare de 5 milioane de euro, bani care vor fi investiți exclusiv în județul Caraș-Severin. Două milioane de euro pune la bătaie Uniunea Europeană, iar alte trei firma Monte Banato, al cărei director general este omul de afaceri. Acesta a explicat că a ales Bocșa ca și locație pentru acolo a găsit infrastructura, suprafața de teren adecvată și toate utilitățile de care a avut nevoie.

“Dacă din vechea moară ar mai fi existat ceva, cu siguranță aș fi transformat-o într-un mic muzeu. Din păcate, ea nu a fost conservată. Suprafața și locația sunt potrivite pentru ceea ce vrem să construim noi acolo”, precizează Ioan Popa.

În plus, terminarea acestei investiții este benefică pentru producătorii din zonă. “Producătorii de cereale, dar și deținătorii de terenuri au șansa să le valorifice. La producția noastră, e nevoie de cultivarea a circa 12.000 de hectare de teren, din care să rezulte materia primă pe care să o folosim”, a adăugat omul de afaceri. Proiectul va fi gata în luna august a anului viitor.

Lideri pe piața din țară

în momentul de față, potrivit sondajelor făcute pe piața din România, firma de paste din Reșița ocupă locul întâi în preferințele oamenilor. “Putem spune că am învins și la volum și la calitate”, subliniază Ioan Popa, care precizează că un rol deosebit de important în afacerea sa îl au distribuitorii.

“Avem un sistem de distribuție bine pus la punct, care se face cu 150 de autovehicule. De asemenea, mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°