Un titlu mare pe prima pagină a unui cotidian central – unul dintre multele titluri ce nu lasă, parcă, nici o speranţă cu privire la viitor – ne avertizează în legătură cu un subiect despre care evităm să vorbim: „Portretul elevului român: rasist şi dornic de dictatură“. Articolul de ziar pune în discuţie rezultatele unui recent studiu realizat de Fundaţia Soros în 86 de şcoli din ţară, numărul tinerilor chestionaţi fiind de 5.861. Concluziile studiului „Implicarea civică şi politică a tinerilor“ sînt frisonante şi reflectă eşecul sistemului de învăţămînt autohton, lipsa de perspectivă, incoerenţa şi amatorismul celor ce au condus, în ultimii zece ani, destinele şcolii româneşti, pe fondul unei accelerate degradări a societăţii noastre şi al exacerbării periculoase a naţionalismului. Rasismul, intoleranţa etnică şi religioasă, homofobia, provincialismul, dispreţul (împins uneori pînă la ură) faţă de persoanele defavorizate de soartă, precum şi fascinaţia pe care o exercită asupra sa un regim de mînă forte (eventual militarizat) sînt atît de înrădăcinate în mentalul adolescentului român şi se manifestă în forme atît de diferite, încît a acuza doar şcoala pentru acest dezastru naţional n-ar fi nici corect şi nici exact. „Trei sferturi dintre elevi nu ar dori să aibă persoane de altă orientare sexuală ca vecini şi două treimi (peste 60%) dintre elevi resping persoanele bolnave de SIDA şi romii. În plus, peste o treime evită persoanele de altă etnie sau religie: 42% în cazul musulmanilor, 35% în cazul maghiarilor şi 34% în cazul evreilor.“ Şi, cum 26% dintre elevi consideră că regimul democratic nu este bun pentru România, ideea unui regim de mînă forte, eventual militarizat, este privită cu ochi buni de 40% dintre ei. Asta în timp ce 70% dintre elevi cred în viaţa de apoi, 53% merg de cîteva ori pe an la biserică, iar 42% afirmă că se roagă în fiecare zi. Cu atît m