Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CIS: Este momentul să ne concentrăm pe creşterea economică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 aprilie 2011 ·

Consiliul Investitorilor Străini (CIS) consideră că România se confruntă mai degrabă cu o lipsă de priorităţi în alocarea resurselor decât cu absenţa resur­selor şi a reluat discuţia privind cele cinci investiţii prioritare, care ar putea duce în următorii cinci ani la un plus de 9,5 puncte la creşterea PIB şi la crearea a circa 200.000 de locuri de muncă.

"Economia românească este la un punct de cotitură. Este necesar un model economic bazat pe investiţii şi exporturi şi să ţintim spre o dezvoltare sustenabilă, cu creşterea veniturilor şi îmbunătăţirea competitivităţii. Ro­mânia se confruntă mai degrabă cu o lipsă de prio­rităţi în alocarea resurselor, nu cu o lipsă a resurselor în termeni absoluţi", a spus Mariana Gheorghe, preşe­din­tele CIS şi liderul celei mai mari companii, Petrom.

Investiţiile totale calculate de CIS pentru cele cinci proiecte prioritare ar fi de 10 mld. euro, din care costuri bugetare numai 2,4 mld. euro. Cele cinci proiecte ar aduce venituri bugetare suplimentare de 3,6 mld. euro.

În prezent, există 46.000 de proiecte de investiţii publice în diferite stadii. "Este momentul ca autorităţile

să-şi concentreze eforturile asupra creşterii economice, nu numai asupra consolidării fiscale. Lipsa unor măsuri concrete şi vizibile ar putea determina investitorii străini să ia unele măsuri nedorite pentru România", a men­ţionat Gheorghe.

Autostrada Nădlac-Sibiu ar trebui să fie pe primul loc în lista celor cinci priorităţi investiţionale pentru ur­mătorii cinci ani, având în vedere impactul în economie, cheltuielile bugetare şi cofinanţările de la UE. Investiţia, estimată la 3 - 4 mld.euro, ar avea ca impact o creştere de 3,6 puncte a PIB pe termen mediu şi crearea a 74.000 de noi locuri de muncă.

Pe poziţia secundă în lista proiectelor figurează continuarea lucrărilor la Autostrada Bucureşti-Braşov. Topul inve

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 20 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°