Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legendele fotbalului: „Americanul", omul unui singur club

Publicat in Adevarul, vineri 15 aprilie 2011 ·

„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul românesc. Astăzi e rândul lui Ilie Oană, făuritorul marii echipe a Petrolului Ploieşti, din anii ’50-’60. Lui Ilie Oană toţi din generaţia sa îi spuneau „Americanul“, însă puţini ştiau cu adevărat care era originea poreclei sale.

De fapt, Oană se născuse chiar în Statele Unite, la Indiana Harbor, părinţii săi refugiindu-se acolo din cauza Primului Război Mondial. Ulterior, când micul Ilie avea 4 ani, s-au întors în România şi s-au stabilit la Sibiu. Acolo, în Transilvania, a şi început Oană să dea cu piciorul în minge, la echipa locală Şoimii.

În 1937 s-a transferat la Juventus Bucureşti, unde a rămas până în 1951, ca extremă dreapta clasică, într-un atac din care mai făceau parte nume ca Mihai Flamaropol şi Titi Popescu. După ce s-a retras, a rămas să activeze în cadrul aceluiaşi club, mutat între timp la Ploieşti, sub numele de Petrolul.

„La Craiova, unii jucători erau pe invers"

De altfel, Ilie Oană deţine un record greu de egalat în fotbalul românesc, întrucât a petrecut 34 de ani la un singur club, ca antrenor şi jucător. Cu „găzarii", pe care i-a promovat în primul eşalon în 1953, a cucerit de două ori titlul, în 1958 şi 1959, dar şi o Cupă a României, în 1963.

După acea finală, câştigată de Petrolul cu 6-1 în faţa celor de la Siderurgistul Galaţi, antrenorul Ilie Oană i-a invitat pe jucători la el acasă, într-un apartament cu două camere situat pe strada Agricultori, foarte aproape de fostul „23 August". „A ţinut să-i călcăm pragul şi să ne bucurăm împreună pentru acel succes formidabil", şi-a reamintit peste ani fostul fotbalist Dumitru Munteanu.

După Petrolul au urmat echipa greacă Panserraikos, dar şi Poli Iaşi, Universitatea Craiova, cu care a câştigat Cupa României în 1978, Farul Constanţa şi Gloria Buzău. „Când am ajun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 59 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 29 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°