Problemele cauzate de cutremur şi tsunami la centrala nucleară Fukushima Daiichi din Japonia au dat naştere la nesfârşite comentarii şi speculaţii. Din păcate, dezbaterea pe marginea dezastrului şi a implicaţiilor sale a fost, în mare, una problematică şi prea puţin bazată pe informaţie.

La 20 de kilometri de centrala Fukushima, radiaţiile au crescut de 400 de ori faţă de nivelul normal; radiaţii mari au fost detectate în lapte, peşte şi mai multe legume cultivate în zonă; în Tokyo, la 225 kilometri de Fukushima, apa potabilă a fost declarată de neconsumat pentru copiii mici. Mai multe ţări au interzis importurile de lapte şi legume provenite din regiunea afectată.

Ce să înţelegem din toate acestea?

La acest nivel, radiaţiile reprezintă un risc minim de sănătate pentru oricine din afara zonei din imediata apropiere a centralei nucleare. În cea mai mare parte, radiaţia este de tip iod-131, un lucru bun din mai multe motive. În primul rând, acest izotop are o perioadă de înjumătăţire scurtă - doar aproximativ opt zile - aşa că descreşte la niveluri neglijabile într-o perioadă foarte scurtă (în 10 săptămâni rămân mai puţin de 0,1%.)

În al doilea rând, ne arată că radiaţia provine de la reactor şi nu de la barele de combustibil nuclear (care au izotopi radioactivi cu perioade mult mai mari de înjumătăţire şi deci mai periculoşi). În al treilea rând, pentru cei sus puşi riscului există un antidot eficient: iod non-radioactiv, disponibil sub formă de tablete sau lichid, care blochează acumularea de iod-131 în glanda tiroidă. În plus, marjele de siguranţă de radiaţii pentru alimente sunt în general calculate cu largheţe, pornind de la perioade lungi de îngurgitare. Iar în Japonia, limitele de siguranţă sunt chiar mai conservatoare (adică mai mici) decât cele stabilite de agenţiile internaţionale.

Un alt factor care ar putea ameliora efectele no