A pierde cateva kilograme aduce beneficii pe mai multe fronturi. Pe langa faptul ca vei arata si te vei simti mai bine, functiile cognitive vor fi imbunatatite, in sensul ca memoria va fi mai buna, iar concentrarea mai mare, arata un studiu recent.
In cadrul unui experiment, 150 de voluntari, toti cantarind peste 133 de kilograme, au fost supusi unor teste de memorie. La fel si cativa voluntari sanatosi. In urma testelor, mai ales a celor de memorie, un sfert dintre cei supraponderali au obtinut punctaje atat de mici incat ar fi putut fi considerati persoane cu dificultati de invatare. Cu totii aveau complicatii din cauza gabaritului, fie ca era vorba despre presiune arteriala mare, diabet sau apnee.
Insa dupa ce doua treimi dintre ei au suferit o operatie de bypass, pentru a li se reduce stomacul, pierzand, in medie, 24 de kilograme in 12 saptamani, au fost supusi altor teste. S-a aratat ca cei care slabisera s-au descurcat vizibil mai bine, mai ales la testele de memorie, conform Daily Mail. In plus, a mai fost observat un efect neasteptat - cei care slabisera au dovedit reale calitati in ceea ce priveste organizarea.
In ceea ce-i priveste pe voluntarii care nu au fost operati, la teste acestia s-au descurcat si mai rau decat prima oara.
Potrivit unuia dintre cercetatorii implicati in studiu, John Gunstad de la Universitatea Kent din Ohio, experimentul nu a facut decat sa arate ca obezitatea poate face rau creierului, afectand mai ales regiunile ce raspund de atentie si invatare.
A pierde cateva kilograme aduce beneficii pe mai multe fronturi. Pe langa faptul ca vei arata si te vei simti mai bine, functiile cognitive vor fi imbunatatite, in sensul ca memoria va fi mai buna, iar concentrarea mai mare, arata un studiu recent.
In cadrul unui experiment, 150 de voluntari, toti cantarind peste