Românii au o percepţie puţin greşită asupra presei, a mass-media în general. Nu o văd ca un mijloc de informare decât într-o mică măsură, ci mai mult ca o tribună, ca un tribunal al poporului. O justiţie paralelă cu cea oficială, în care nu au încredere. Când nedreptăţile îl covârşesc pe român, acesta aleargă prima şi prima oară la presă. Să i se facă dreptate, să i se rezolve problema! Evident, este atât de interesantă, de actualitate, încât, după bietul om, merită cel puţin două-trei pagini, başca vreo două-trei editoriale!

În 22 de ani am întâlnit atâţia petenţi! De la oameni care solicitau butelii la delatori ordinari, la revoluţionari perpetuu care doreau să-şi dea foc la Cotroceni. Puţine, prea puţine subiecte reale în acest noian de solicitări, care au şi dus la cutremure pu- blice! E drept că presa a rezolvat multe cazuri, a făcut dreptate, dar nu asta-i menirea ei esenţială!

O altă marotă a românilor este aceea că presa trebuie să educe. Ba să avem pardon! Pentru asta avem Familia, Şcoala şi Biserica, acest triunghi esenţial. Presa nu mai este ca pe vremea lui Iorga, a semănătorismului când ducea lumina la sate. Ea doar informează! Dacă vrei educaţie, te duci la şcoală, îţi cumperi o carte, frecventezi academia! Nu iei un ziar! Marele public susţine cu ipocri-zia maselor că vrea cultură, educaţie. Iar în realitate urmăreşte programe deocheate, e leşinat după bârfe! Nu suntem unici, situaţia e similară peste tot în lume. Nici un neamţ nu-şi completează educaţia după “Bild” sau un britanic după “The Sun”.

Lăsaţi presa să-şi facă treaba!