În cele câteva rânduri de pe clapeta acestei cărţi, FEM, Magda Cârneci îşi ia un angajament de durată. N-ar fi o premieră în ce o priveşte. Promisiuni diluate conţin şi volumele de versuri (Hipermateria, din 1980, O tăcere asurzitoare, din 1984, sau Haosmos din 1992). Numai că de data aceasta o face manifest şi credibil: „Pentru mine, FEM este o carte iniţiatică, ce mă reprezintă cel mai complet şi mai profund. Este o carte care m-a urmărit obsesiv vreme îndelungată şi care s-a cerut scrisă cu orice preţ, dintr-un impuls care a depăşit nenumărate piedici şi amânări. FEM reprezintă manifestarea arhetipului feminin în prima perioadă a vieţii, arhetip care poate da acces la surprinzătoare posibilităţi de simţire şi înţelegere. Odată cunoscute şi câştigate, aceste posibilităţi ale fiinţei se pot manifesta şi pe alte planuri şi în perioadele ulterioare ale vieţii. De aceea, cred că acest prim FEM va fi urmat de alte două sau trei volume care vor adânci şi vor duce mai departe unele piste deschise acum.”
Nu există motive pentru a pune la îndoială adevărul acestor cuvinte. FEM s-a născut greu, între 1995 şi 2005, apoi, după o pauză, de-a lungul lui 2010. N-a fost o carte spontană. Dimpotrivă. A fost una în care decantarea resurselor interioare s-a desfăşurat lent. Deci fără scurtcircuite. Fără cacealmale. În sensul acesta o citeşte şi Simona Sora, în prefaţa bine intitulată Epifanii. Ca pe un document existenţial, prozastic, romanesc chiar, dar strălucind de poeticitate şi încordându-se vizionar.
Ar mai fi totuşi o cale de lectură. Una în care accentul cade asupra unor semnale mai degrabă exterioare. Context, situare în istorie, în cele din urmă formă. Nu cu mult timp în urmă, Magda Cârneci publica, în România literară, câteva poeme noi, dintre care unul, remarcabil, Poetesa, pare, la rândul lui, o tatonare a confesiunii despre FEM:
„Nu voi fi marea p
