Câţiva pensionari din Galaţi, membrii Alianţei Europensionarilor din Galaţi, şi-au strigat, din nou, sărăcia în stradă. Aceştia au înfruntat frigul şi ploaia şi au pichetat sediul CJAS, sediul PDL şi Prefectura Galaţi.
Principalele revendicări ale vârstnicilor sunt: impozitarea pensiilor de la 3 puncte în sus, indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei 100% din anul precedent, pensiile din agricultură să fie indexate în sumă fixă de 100 lei, eliminarea coplăţii pentru pensionari, eliminarea reţinerii de 5,5 la sută pentru sănătate din pensiile sub 1.500 de lei, majorarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut.
„Dorim ca atunci când ne ducem la medic să nu ne programeze peste două luni, din cauză că nu au fonduri de la Casa de Sănătate. Suntem bolnavi, nu putem aştepta câteva luni”, a declarat în faţa Casei Judeţene de Sănătate,Toader Cristea, preşedintele Alianţei Europensionarilor din România – filiala Galaţi.
„Am o pensie de 870 de lei. Am venit aici să le spunem guvernanţilor că nu mai putem trăi în halul ăsta. E trăiesc bine, iar poporul moare de foame”, a spus Ion Jhena, 71 de ani.
Pe durata protestului s-a putut auzi imnul „Trei culori cunosc pe lume” şi melodia “Enigmatici şi Cuminţi”. Acţiunea de protest a început la ora 11.00 în faţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi s-a terminat în jurul orei 12:30, în faţa sediului Prefecturii Galaţi.
Pensionarii intenţionează să organize un protest de mare amploare, la Bucureşti, pe 21 mai.