Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj CNN: Donald Trump, posibilul contracandidat al lui Obama la prezidenţialele din 2012. Cât este dispus miliardarul să investească în campania electorală

Publicat in Gandul, vineri 15 aprilie 2011 ·

Donald Trump, omul de afaceri american şi realizatorul emisiunii Ucenicul (The Aprentice), s-a clasat pe locul întâi în rândul celor mai populari posibili candidaţi ai Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din 2012, potrivit unui sondaj realizat de CNN, scrie CBS News. El s-a aflat la egalitate cu fostul guvernator din Arkansas, Mike Huckabee, care a obţinut tot 19 procente.

Cu toate acestea, Donald Trump nu este considerat deocamdată un candidat viabil al republicanilor pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, scriu jurnaliştii americani. Rezultatele obţinute în cadrul sondajului reflectă popularitatea magnatului care se bucură de o atenţie mediatică mare, dar şi faptul că alegătorii republicani nu s-au hotărât încă pe cine vor susţine în 2012. Trump a intrat în atenţia presei când s-a arătat suspicios în legătură cu cetăţenia americană a preşedintelui Barack Obama. Totuşi, statul a confirmat că Obama s-a născut în Honolulu, Hawaii.

Trump a declarat luni că, dacă va pierde votul republican, va candida ca independent, fiind dispus să cheltuiască 600 de milioane de dolari în campania electorală.

Ieri, biroul magnatului a transmis un comunicat prin care anunţa că ultimul episod al seriei "Ucenicul" care va fi difuzat pe 22 mai ar putea include un indiciu asupra deciziei sale în legătură cu posibila candidatură la prezidenţiale. Totuşi, unii sceptici cred că Trump se foloseşte de atenţia media pentru a-şi promova emisiunea. Trump neagă acuzaţiile. "Nu fac asta pentru ratinguri", a declarat el pentru Wall Street Journal. "Este un subiect prea important. Ţara noastră are probleme şi nu este condusă în mod corespunzător", a mai spus el.

Donald Trump, omul de afaceri american şi realizatorul emisiunii Ucenicul (The Aprentice), s-a clasat pe locul întâi în rândul celor mai populari posibili candidaţi ai Partidului Republican

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 5 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 8 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 7 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 4 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 7 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Ședință solemnă la Parlament! Președintele ales, Nicușor Dan, va depune jurământul

Ziua Constanta acum 8 ore
Senatul și Camera Deputaților se reunesc, luni, de la ora 12,00, în ședința solemnă în care președintele ales, Nicușor Dan, va depune jurământul, a decis, joi, conducerea Parlamentului. Curtea Constituțională a României a validat, joi, rezultatul al

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 11 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 6 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Vladimir Putin a decis crearea unei zone-tampon de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că forțele armate ruse au ca sarcină crearea unei zone-tampon de securitate de-a lungul frontierei cu Ucraina, relatează Kommersant și TASS.

Raport oficial spaniol: Rusia a dus campanii directe de dezinformare în România, Moldova și Georgia

Mediafax acum 9 ore
Influența proceselor electorale din România, Moldova și Georgia avea scopul de a le îndepărta de Uniunea Europeană sau „în mod ideal, de a le atrage în sfera de influență a guvernului rus”. Documentul elaborat de Departamentul de Securitate Național

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/31°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
lun.

10°/17°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°
lun.

8°/19°