STATISTICI. Un studiu al institutului european de statistică Eurostat arată că românii sunt europenii care investesc cel mai puţin în cărţi, teatru, muzee sau cinema. Sursa: EVZ
Dintre cetăţenii Uniunii Europene, românii au cel mai mic buget alocat cumpărării cărţilor sau vizitelor la cinema, teatru şi concerte, arată un studiu al Eurostat, publicat ieri.
Studiul foloseşte date din 2005, dar Eurostat nu menţionează schimbări în comportamentul cultural al românilor, în perioada care s-a scurs până în anul 2009. Eurostat menţionează în schimb Bulgaria, Turcia sau Ungaria, ţări în care s-a observat o creştere a bugetului destinat cărţilor.
De asemenea, Institutul european de statistică mai arată că, în anul 2009, în spaţiul Uniunii Europene, România avea cel mai mic procent de scriitori sau "artişti creativi" (sculptori, pictori, compozitori etc.) din totalul angajaţilor. Până şi în Turcia sau Macedonia procentul artiştilor şi scriitorilor din totalul angajaţilor este mai mare decât în România.
Jumătate din banii cheltuiţi pentru cultură se duc pe TV
Potrivit Eurostat, irlandezii şi norvegienii cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru cultură, în timp ce românii, bulgarii şi turci cel mai puţin. Totuşi, raportat la bugetul mediu al unei familii, procentul cheltuielilor culturale ale românilor - 2,9% din totalul cheltuielilor unei familii - este peste cel al italienilor şi chiar al luxemburghezilor.
Problema este că, potrivit Eurostat, românii dau cei mai mulţi bani pentru radio şi televiziune (inclusiv achiziţionarea de echipamente), în timp ce bugetul alocat cărţilor este aproape inexistent. Astfel, 53,8% din banii pe care o familie de români o cheltuieşte pentru "cultură" se duc către radiouri şi televiziuni şi doar 6,5% pentru cărţi.
Bugetul pentru muzee: zero, la fel ca la bulgari