Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Concurs de frumuseţe pentru câini

Publicat in Adevarul, vineri 15 aprilie 2011 ·

Stadionul „Someşul“ de pe strada Cloşca va găzdui în acest weekend două expoziţii internaţionale canine şi un concurs de frumuseţe la care participă peste 1.300 de patrupede din 137 de rase din România şi alte şase ţări europene.

Arbitri din cinci ţări au sosit la Satu Mare special pentru a desemna cel mai frumos câine din concurs. Campionul va fi răsplătit cu diplome, hrană specială şi medalii. Aceasta este cea de-a 34-a ediţie a concursului care se organizează la Satu Mare. „Avem arbitri din Spania, Slovenia, Polonia, Ungaria şi România. Cu siguranţă vor avea mult de lucru având în vedere exemplarele care s-au înscris în competiţie“, a declarat Molnar Zsolt, organizatorul concursului.

Două zile cu expoziţii

Cele peste 1.300 de exemplare canine vor putea fi admirate în cadrul celor două expoziţii internaţionale care se vor desfăşura sâmbătă şi duminică. „Pentru ziua de sâmbătă avem înscrise la expoziţie 645 de exemplare, iar la expoziţia de duminică vor participa 670 de câini. În acest an, cele mai multe exemplare sunt din Polonia, însă avem participanţi şi din Irlanda, Franţa, Ucraina, Rusia, dar şi de la noi din ţară“, a mai spus Molnar Zsolt. Rasele dominante în concurs sunt teckel, terrier, ciobănesc german, doberman şi labrador.

Concursul se va desfăşura pe patru grupe de vârste şi pe 10 categorii de rase, iar arbitrii vor premia frumuseţea patrupedelor. „Fiecare rasă are un standard, iar arbitrii au datoria de a premia acel câine care va atinge standardul impus“, a mai precizat organizatorul. Concursul va debuta mâine la ora 10.00. Expoziţia face parte din cadrul evenimentelor CACIB şi este organizată sub tutela Asociaţiei Chinologice Române.

Preţul unui bilet este de 10 lei pe zi pentru adulţi şi de 8 lei pentru copii.

Cifre: 1.315 câini din 137 de rase participa la concursul de frumuseţe şi la expoziţii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°